3. Dragoste și intrigi.

 

4.Vlad

 

5. Viața are un rost.

A doua zi nu am mai ieșit la plimbare.
Mai facem pauză o zi-două ,a hotărât tata,la urma urmei m-am internat în spital ca să mă odihnesc.Stai aici lângă mine,băiete,mai sunt și alte lucruri importante pe lumea asta decât amintirile mele.Și apoi ,de ce nu povestești și tu ceva mai interesant despre viața ta în Israel.De pildă ,cum te-ai cunoscut cu Maia,ca să mai aud și eu o poveste de iubire,altfel o să încep să uit cum a fost cândva...Și despre nepotul meu,Mark,aș vrea să aud mai multe.Mai spune ceva despre munca ta în spital,cum se poartă colegii tăi ,oare și acolo se întâmplă să fie frecușuri,invidii,dușmănii ?Că eu sunt sătul de toate astea în branja mea..Și apoi ,cum trăiți voi cu situația asta tensionată,mereu terorism și războaie.Hai ,dă-i drumul,până acum numai eu am vorbit fără oprire ,de data asta este rândul tău.Prea mulți ani te-am pierdut din ochi,nici eu nu știu ce mă oprea să te contactez mai des,să pun întrebări.Dar cum era să te șicanez cu întrebări nepotrivite când erai deja un om adult și nu fiul din copilărie.!.Iar acuma,între patru ochi,se poate spune orice,nu-i așa ,este altfel decât o corespondență pe e-mail....L-am ascultat cam mirat de interesul subit despre viața mea.Relațiile noastre erau întotdeauna reci,sobre,prea pudice.Cine știe,poate între germani sunt alte relații de familie ca la israelieni,mai calde ,mai deschise.Acuma însă nu-i momentul potrivit să-l jignesc pe tata spunându-i deschis ce gândesc.
Bine, am spus,dacă vrei ,dacă te interesează,îți voi povesti tot ce te interesează ,din momentul plecării de acasă,și până în prezent....Așa dar ,i-am dat drumul.Am tot vorbit două ore ,răspunzând la toate întrebările fără să omit nimic. până ce am- fost întrerupt pentru masa de prânz.Nu l-am lăsat pe înfirmier să-și ajute pacientul să mănânce,am luat acest rol asupra mea  : ,,dacă eu sunt aici ,nu e nevoie de nimeni altcineva să te servească.Doar ți-am povestit deja că în anii de studenție mi-am câștigat existența lucrând la spital...în funcții de asistent,felcer,factotum...Nu mă degradează nici o muncă.Am trecut de mult peste toate,în schimb astăzi știu să fac orice muncă utilă pentru un om bolnav..Mai ales pentru tine !.
Tata părea mulțumit de vorbele mele,se pare ,chiar mândru.Apoi mi-a cerut să-l las vreo două ore să doarmă. Mă tot îndemna în fiecare zi să urc la etajul al treilea la cantina personalului medical .Și acuma a insistat să nu flămânzesc până la ora 7 seara , așteptându-l pe Karl să mă ducă la restaurant.Și aici ,zicea,se putea lua o gustare împreună cu ceilalți medici.Astăzi l-am ascultat,tot nu aveam unde să merg pentru două ore.Până la urmă am fost surprins în mod plăcut de aspectul acestei cantine,nu foarte deosebită de un mic restaurant bine organizat.E inutil să spun cât era de curat și bine organizat,de la intrare,unde fiecare primea o tavă încăpătoare ,pe care punea felurile de mâncare care îi plăceau și până la capătul rândului care se încheia cu un galantar încărcat cu prăjiturele mici și apetisante.M-am lăcomit la multe aperitive picante și la câte o prăjiturică de toate formele,fiecare cu altă glazură.În încăpere erau vreo zece mese,fiecare pentru patru persoane,la ora asta fiind pe jumătate goale.Totuși l-am ochit pe dr.Kaufman ,cu doi medici tineri ,iar înainte de a lua o hotărâre dacă e cazul să-i deranjez,Kaufman se ridicase deja în picioare ca să mă cheme cu un gest larg la masa lor.M-am așezat lângă ei,, făcând imediat cunoștință cu tinerii practicanți,Alvin și Fritzi,așa mi i-a prezentat Kaufman, după care ,puțin jenat,am arătat spre farfuriile multe de pe tava mea :
Curiozitatea contribuie la lăcomie.Sunt astăzi pentru prima oară aici,în restaurantul vostru,iar ochii poftesc mai mult decât stomacul .Deci le voi încerca pe toate,iar mâine voi ști precis ce îmi place.
Punem pariu că o să vă placă toate,iar mâine tava va fi la fel de plină.
Atunci să încep proba cu piftiuța asta și ....
Și așa mai departe până ce farfurioarele vor fi curate...îmi completă fraza tânărul înalt și blond,care își zicea Fritzi.Ne întălnim și mâine ,tot aici,domnule doctor...
Vlad Wasserglas,îi șopti Kaufman.
După asta se făcu tăcere,Fritzi roși,iar Alvin holbă ochii albaștri și frumoși spre mine ,întrebând încurcat : Adică,fiul ...șefului ...?
Îmi venea să râd ,dar m-am abținut .Continuam să înfulec,și între două înghițituri i-am răspuns : - Sunt fiul pacientului din rezerva nr.1.Atât.Adică nu numai atât,sunt și colegul vostru,căci profesiunea mea este medic chirurg la un spital din Tel-Aviv. Dar nu aici, unde am venit în calitate de fiu,ca să fiu alături de tatăl meu în momente grele.Văd că prin spital mișună toată ziua familiile pacienților.Or eu.cel puțin nu vă necăjesc cu întrebări,din păcate înțeleg și singur situația.
Iar s-a așternut liniștea ,iar noi continuam să mâncăm.Deodată vorbi dr.Kaufman:
Ai ceva timp liber după masă ?
Am prea mult timp liber,tata abia s-a culcat și mi-a cerut să mă întorc abia după două ore.Chiar mă gândeam cum să omor cele două ore,de aceea am și venit la cantină.Mă învitați la o cafea după masă ?
Tocmai asta vroiam să-ți propun,coborâm în biroul doctorului Steiner și acolo vom primi o cafea excelentă.Vezi că nici cantina noastră nu e perfectă : nu se servesc cafele,nici înghețată.Ce ai văzut astăzi ,asta este ! Bucătarul nostru nu are imaginație.Nostim,nu-i așa ?
Ne-am ridicat toți patru în același timp ; cei doi tineri s-au întors de la ușă ca să mai înfulece un rând de prăjituri.Eu l-am urmat pe Kaufman în cabinetul dr.Steiner,care tocmai atunci intrase în tura de după amiază.M-au poftit să stau,s-au adus cafele pentru toți trei ; vorbeam de una și alta în timp ce sorbeam din cafeaua parfumată și amăruie.Deși trebuia să mă simt destins în această atmosferă plăcută, mă apăsa un sentiment greu,simțeam că nu am fost învitat numai la o cafea , ceva urma să se întâmple.Când am împins din fața mea farfurioara,mulțumind pentru tratația delicioasă,m-am întors către dr.Steiner,întrebând direct,fără ezitare : 
Acuma vreau să aflu ce aveți să-mi spuneți.Au intervenit schimbări în starea tatei ?
Trebuie să știi niște lucruri,colega,și ți le voi spune din multe motive.În primul rând ești fiul pacientului,iar acesta e motivul prezenței dumitale aici.În al doilea rând ,ești medic ,chirurg,și înțelegi situația altfel decât o rudă oarecare a celorlalți bolnavi.Deci,cu două săptămâni în urmă,mama dumitale a insistat să facem un consiliu medical,la care ea dorea să fie prezent și dl.prof.dr.Alfred Eisner de la clinica de cardiologie din Munchen.Hai să spunem că domnia sa lucrează parțial în țară,iar în restul timpului este șeful unor comisii de cercetări științifice din domeniul cardiologie la Paris și la Universitatea din Boston.Sincer spus,nu am idee cum a reușit mama dumitale să-l convingă pe acest domn,o somitate în lumea medicală,ca să-și lase treburile de o parte și să intreprindă un zbor din Paris la Berlin ,pentru a veni la noi.Sigur că înainte de toate l-a consultat pe domnul director,a stat vreo oră în salonul nr.1,iar după consultație ,a mai stat o oră bună cu noi. Am avut o convorbire foarte profundă,a studiat și domnia sa tot dosarul medical ,pagină după pagină,fiecare și-a spus părerea,iar domnul profesor a avut desigur ultimul cuvânt : Este absolut convins că pacientul nu va rezista operației,el respectă hotărârile noastre,dar dacă vom încerca operația,va fi numai pe răspunderea noastră personală.Cu asta ne-am luat rămas bun,iar în drum spre aeroport ,în limuzina elegantă care îl aștepta,i-a explicat și mamei același lucru .
Prin urmare,profesorul Eisner a plecat fără a lăsa indicații asupra continuării ...,adică ce facem mai departe cu pacientul? Îl mai tratăm sau ...îl lăsăm ...așa...?!
Întocmai.Ne gândeam să vă rugăm să discutați cu mama dvs.,să o convingem că orice om merită o șansă,iar operația ar putea fi șansa.Altfel,ce facem ,îl lăsăm să se stingă pur și simplu,fără a încerca să-l ajutăm ?
Am să încerc să vorbim, va fi cam greu,dar ...de fapt nu știu ce să-i spun.Mi l-ați prezentat pe acest profesor doctor Alfred Eisner ca pe o somitate mondială,și îmi închipui că mama mea l-a adus aici nu pentru bani,ci prin alte mijloace; fie este o foarte veche cunoștință a părinților mei,fie ...l-a obținut prin niște favoruri politice.În orice caz ea a făcut un efort mare ca să pună mâna pe această pasăre rară.De aceea presimt că o să ne fie foarte freu s-o convingem să nu ia în considerare părerea sa.Va trebui să mă ajutați și dumneavoastră,amândoi.
Cu asta am plecat ,profund mâhnit de situația în sine,că trebuie să hotărâm soarta tatălui meu ,iar apoi să purtăm povara unui sfat greșit.Plus că eram pus în situația foarte dificilă de a intra în relații normale cu mama mea. Totuși,mi-am zis să uit pentru un timp toate insultele pe care le-am acceptat din partea ei de la distanță,totuși insulte aruncate mie și celor dragi mie.Acuma însă voi face un armistițiu cu ea,de dragul tatei,fiind vorba de o chestiune de viață și moarte.Am urcat la etajul 1,am deschis încet ușa fără a face zgomot,crezând că tata mai doarme.Surpriza cea mare însă m-a înlemnit la intrare și nu mai puteam înainta: 
Tata stătea așezat în fotoliu,proaspăt bărbierit,îmbrăcat într-o cămașă curată,nu cea de dimineață,și arăta foarte bine dispus.Mama se învârtea în jurul lui,ducând vreo trei prosoape la baie.S-a oprit în mijlocul încăperii,a atunca prosoapele pe un scaun și a venit direct spre mine.
Închide ușa și intră,mi-a spus ea din mers.Ajungând în dreptul meu,m-a privit intens,după care brusc ,m-a îmbrățișat strângându-mă tare la piept.Eu mi-am pierdut graiul,pur și simplu nu găseam  cuvântul  potrivit care se putea spune  după 16 ani de ruptură..Dacă tata mi-a stors lacrimi la prima întălnire fiindcă era atât de slab și îmbătrânit,ea în schimb arăta atât de vioaie și înfloritoare ,precum era cu atâția ani în urmă ,absolut neschimbată.M-am desprins ușor din strânsoare,am înaintat spre fotoliul tatei,ca pentru a cere proteție paternă.Abia atunci am rostit ,,un bună,mamă,,- era să nu te recunosc deși ești neschimbată.
Îmi faci un complement,dar nu era nevoie.Avem oglinzi bune acasă.
După ce și-a terminat treburile,s-a întors la noi și am stat toți trei privindu-ne unul pe altul în liniște.Deodată mama a spart tăcerea,întrebându-mă dacă la mine este totul în ordine,dacă sunt mulțumit de serviciul meu,ce face Maia,lucrează undeva ?dar în special ,cum o duce micuțul Mark cu sănătatea și cu școala.
Mark este un băiat minunat ,a început să se pregătească pentru bacaulareat.Deci de mult timp nu mai este micuț .Iar Maia,bineânțeles că muncește,este directoare adjunctă la o bancă de învestiții,și răspunde de relațiile băncii cu străinătatea.Asta este de fapt specialitatea ei,comerțul exterior.Cam asta-i .
Este impresionant !Sunt foarte bucuroasă de tot ce am auziT.Vladic dragul meu copil,mi-am dorit de mult această întălnire ca să-mi cer scuze pentru niște cuvinte rele spuse de mult.Ție personal și familiei tale.
Maiei în primul rând.Ea o să te ierte,are un suflet de aur și un chip de înger.
Vom veni cu o ocazie la Tel-Aviv, să încheiem un capitol urât din viață și să începem unul nou.Niciodată nu e târziu,fiindcă sângele nu se transformă în apă,chiar dacă încerci.Nu merge !
Dar,continuă tot mama,în acest moment prezența ta în mijlocul nostru este o binecuvântare.Avem de rezolvat o problemă deosebit de importantă ,iar tu ,ca singurul nostru copil,dar și ca medic,trebuie să ne ajuți să luăm o hotărâre majoră.
Știam unde bate ,totuși am întrebat :
Despre care problemă e vorba?
Vom decide noi trei în familie ,în seara asta ,dacă tata va fi operat sau nu.Dacă medicii nu au reușit să se pună în acord ,atunci este răspunderea pacientului și a familiei  apropiate să ia hotărârea.Iată,suntem împreună toți trei, familia !
Amândoi îmi urmăreau reacțiile,așteptând părerea mea.Or eu ,eram la pământ,atât cu moralul,cât și cu părerea. Câtva timp am stat să gândesc cum să-mi formulez răspunsul ,până la urmă ,neputând să prelungesc tăcerea la infinit ,am început să vorbeasc : - După părerea mea fiecare dintre noi  va spune ce gândește sincer despre pasul pe care îl vom întreprinde.Este prea important,ca să încep eu.Cred că tata este acela care ne va spune primul ce ar vrea să facă cu această operație,mergem înainte sau ne oprim aici ? Eu abia dacă am cunoscut 2-3 oameni din consiliul medicilor,iar tata îi cunoaște de o viață.Și despre domnul profesor ,adus cu mari eforturi din partea mamei,eu nu am auzit încă nimic.Nici nu am timpul necesar la dispoziție să discut cu amicii din spitalul meu,sau mai bine ,cu unul dintre cardiologii de vază.Așa dar,tata știe despre ce este vorba,și știe cât de mare încredere are în medicii de aici,din acest spital.Să auzim...
Adică vrei să știi ce cred eu ? Eu nu mi-am dorit operația chiar și atunci când eram mai tânăr și aveam putere s-o trec cu bine.Dar,cred în îndemânarea și sinceritatea doctorului Steiner.Pe omul acesta îl cunosc de 25 de ani,suntem de mult timp prieteni.Dacă el a spus că mi se cuvine o șansă,atunci mergem spre operație,și nu veți trage pe nimeni la răspundere chiar dacă rezultatul va fi prost.
Încercarea moarte n-are,nu-i așa ? Nu am nimic de pierdut ,căci oricum voi muri.Iar astăzi este o zi bună de murit,am fost fericit,ne-am adunat cu toții împreună,avem o familie,chiar dacă mai există doi membri pe care sper să-i cunosc într-o bună zi..Deci,cer dreptul la șansa să mi se prelungească viața cel puțin până ce am să-mi cunosc nepotul,pe Mark.Unde ne-au fost mințile până acum?Ce zici tu,Reni,să te auzim...
Deocamdată însă se auzeau numai hohotele de plâns ale mamei.Nu putea vorbi,însă mi-a găsit mâna și a strâns-o tare.-,,Doamne cum se schimbă lucrurile în viața asta păcătoasă,,mi-am zis,niciodată nu am văzut-o pe mama plângând,era întotdeauna ca o stâncă.La fel ca și tata.Și iată ,acuma s-au inversat rolurile : ei doi,eroii copilăriei mele ,pe care îi iubeam în aceeași măsură în care mi-era și frică de ei,în acest moment au nevoie de sprijinul meu,și s-au înmuiat de tot avându-mă alături.Ca s-o scutesc pe mama să vorbească,am lăsat-o să-și verse lacrimile niciodată vârste, iar în locul ei am rostit : ,,tăticule, răspunsul nostru este că suntem absolut de acord cu tine.Facă-se voia ta și sperăm din tot sufletul că aventura asta se va încheia cu bine.Iar acum,haideți să ne și distrăm puțin după atâta melodramă.  Mama încetase deja să plângă și chiar zâmbi auzind propunerea mea.  - ,,Cum crezi că am putea să ne distrăm ?,,
Fiecare dintre noi să povestească ceva,să zicem o amintire.De pildă,să spună tata de ce mi-a dat o pălmuță peste fund atunci când m-a luat la plimbare în grădina zoologică.Tocmai când eu mă distram cel mai bine .
Asta vrei tu să știi acum ? Înseamnă că ți-ai pierdut memoria : te-ai rupt din mâna mea și ai țâșnit ca o săgeată direct spre aleea tigrilor.Dacă se întâmpla acum,te-ar fi mâncat un tigri într-o singură înghițitură.Atunci însă,eram tânăr și iute ,te-am prins din mers,ți-am dat pălmuța care ție și s-a părut o tragedie,apoi te-am pedepsit : tot restul după amiezii ne-am plimbat numai printre maimuțe inofensive și niște păsări colorate. E destul? Pe Mark l-ai fi lăsat să viziteze tigrii ?Chestia asta ne-a înveselit.Și mama își aduse aminte de întâmplare .Mai ales cum Anușka te-a consolat ulterior cu două porții de înghețată,vorbind într-una cu sine însăși,dar ca și tu să auzi :,,Nu,nu,nu,tigrilor păcătoși ce sunteți,doar n-o să-l păpați voi pe Vladi al meu ...!,, Ea te răsfăța,pe când noi încercam să te educăm și am neglijat răsfățul.Cine știe cum e mai bine ?
Cred eu ,și una și alta! Așa procedăm noi,Maia și cu mine.Când Mark pleacă într-o excursie școlară,eu îmi iau zi liberă ca să-l însoțesc.Sunt și alți părinți,nu numai eu.devărul e că la noi este și situație specială  din cauza atentatelor teroriste.Pe de o parte nu se pot opri copiii să se bucure de copilărie ,pe de altă parte îi și păzim ca ochii din cap,că n-avem ceva mai scump decât ei.Acuma sigur,Mark nu mai e copil,cred că e mai înalt decât mine,iar pe Maia o poate introduce într-un buzunar de micuță ce este.Totuși,la excursiile mai lungi,de sfârșit de an școlar,eu continui să-l însoțesc.Vreți să vedeți niște fotografii ?
Sigur,ce mai întrebi ?!au exclamat amândoi la unison.
Mi-am deschis telefonul mobil și imediat am găsit fotografiile făcute în perioade diferite : Mark la serbarea de Bar Mitzva, Mark recitând la o serbare școlară,Mark împreună cu Maia,apoi o poză făcută cu mine,îmbrățișați în fața Zidului Plângerii,și o altă imagine din Tiberia ,de la ultima excursie,Mark împreună cu prietena sa.La urmă aveam încă o fotografie ,care ne arăta pe Maia cu mine,sărutându-ne.Ne-a pozat Mark.De data asta ,nu mi-am crezut ochilor,dar amândoi,părinții mei lăcrimau.În viața mea nu mi-ași fi imaginat o asemenea scenă.Și ca să închei cu acest capitol,al lacrimilor,am strigat un pic prea tare : Dragii mei,noi am deviat de la lucruri serioase.Mama este datoare cu o poveste a ei.Eu și tata ne-am achitat onorabil.
Și ce vrei să știi ,ce pot să mai povestesc eu ...?
Vrem să știm cum ai reușit să-l răpești din Paris pe domnul profesor doctor,ca să-l aduci cu avionul direct în salonul nr.1 din acest spital, să-l consulte pe soțul tău !Câți bani te-a costat ?
Nici un pfenig măcar. A fost altfel.Sunt foarte apropiată de șefa partidului meu,ei i-am povestit despre toate necazurile în legătură cu boala lui Edi.Alaltăieri Angi m-a sunat din Paris ca să mă anunțe că s-a văzut cu un profesor cardiolog renumit în toată Europa și gândindu-se la mine ,l-a învitat la Berlin pentru a ține o conferință la Facultatea de medicină în fața profesorilor din domeniul cardiologiei,care și ei fac cercetări interesante.Poate un schimb de experiență...
Domnul s-a gândit puțin ,după care a acceptat să vină împreună cu ea ,adică să aibă avion la dispoziție,pentru ca a doua zi să se întoarcă la Paris.Eu am primit sarcina să organizez întălnirea aceasta înaltă pentru a doua zi la ora 17.Avionul i-a adus la Berlin pe la 12, am așteptat cu o limuzină în aeroport și i-am adus direct la spital.Evident că pe drum șefa l-a rugat  să accepte consultația.De rest am avut eu grijă .Pe scurt,cam asta a fost.Important pentru noi e că a avut loc consultația și că am primit încă o părere competentă.Ulterior,când l-am condus la aeroport,tot cu limuzina șefei,domnul profesor s-a scuzat că nu a putut să fie cu adevărat de folos,dar în asemenea cazuri,dacă pacientul este conștient,are tot dreptul să ia singur hotărâri .De aceea am și vorbit deschis cu Edi,iar prezența ta a fost absolut binevenită.Și hai să terminăm cu povestirile pentru astăzi,mai lăsăm ceva pentru altădată. Noaptea asta eu voi rămâne aici,iar tu ,Vladic,te duci la hotelul tău să te odihnești.Mă vei schimba la ora 8.Dacă dr.Steiner a decis ca operația să fie mâine,atunci se va efectua abia după masă,nu înainte de 5.
Nu-i bine,zic eu,dacă e nevoie rămân eu cu tata,iar tu mergi acasă te odihnești.Sunt foarte obișnuit cu gărzile de noapte,pentru mine nu mai contează.
Hei,fraților,pe mine mă ignorați de tot ? Aflați că tocmai în această noapte eu doresc să fiu singur.Am foarte multe impresii din această zi frumoasă ,la care vreau să mă gândesc.Ceea ce înseamnă că voi adormi mai ușor și fericit după întălnirea noastră în trei.Așa dar,vă rog pe amândoi să plecați pe la casele voastre și nu mă mai obosiți cu prea multe discuții.Chiar că vreau să dorm,să fiu odihnit mâine.
Tu vorbești serios Edi,chiar nu ne vrei pe nici unul ?
Mâine sigur o să vreau să fiți lângă mine,dar nu acuma.Sunt atât de liniștit sufletește cum nu am mai fost de zeci de ani.Simt că voi dormi tun noaptea asta.
După un asemenea refuz categoric n-am avut încotro și am plecat amândoi.Mă aștepta Karl.L-am prezentat mamei ,care primise deja informații suficiente despre Karl,ca să-i mulțumească cât de bun este cu fiul ei.
L-am îndrăgit,stimată doamnă.Cu mine e sigur că va ajunge la ora 8 fix mâine dimineața în spital.Ca deobicei.Doriți să facem un mic ocol să vă ducem și pe dvs. acasă ?Cunosc drumul ,de când l-am dus o dată pe domnul spre vila dvs.
Da,știu că te-a primit Anușka,dar ai plecat înainte de întoarcerea mea.
La pensiunea mea se închide fix la ora 10 seara.Mă grăbeam să ajung la timp.
Bine,mulțumesc domnule Karl,pe mine nu e nevoie să mă ,,repeziți ,,acasă,mașina mea mă așteaptă gata de pornire.Am condus-o până la mașina luxoasă  și m-am speriat când deodată a răsărit un vlăjgan în fața noastră,ca să deschidă portiera pentru ,,stimata doamnă,,Am auzit-o  încă înainte de pornire ,spunând ,,Heinz,acesta era fiul meu, altădată să nu mi-l mai sperii.,,
Apoi am pornit fiecare spre locurile noastre de odihnă. La pensiune era liniște și răcoare.Cred că toate camerele erau locuite de pensionari care se culcă devreme.
Am făcut un duș,mi-am pus îmbrăcămintea de noapte dar nu m-am culcat înainte de a controla e-mail-urile . Îmi scria Maia câteva rânduri fără nouătăți ,în afară de faptul că îi este deja tare dor de mine.Ceea ce nu era nou,și eu simțeam la fel.I-am scris despre asta,dar i-am relatat și situația complicată care s-a creat aici.Maia o să mă înțeleagă.Și Mark a adăugat câteva cuvinte,îi lipsesc și lui,are ,,probleme,,de discutat numai cu mine,ima nu înțelege astfel de lucruri ! La urmă adaugă ,,însănătoșire grabnică bunicului și salutări bunicii,,. (?!).M-am culcat după 11,gândind că și ei au nevoie de prezența mea.Nu știu când am adormit,sau dacă am adormit.Totuși am auzit o sonerie pe care nu știam s-o localizez,pe urmă mi s-a limpezit oarecum creierul și am înțeles că suna telefonul meu.Primul lucru pe care l-am văzut era ora : 4 fără un sfert.Ce o mai fi și asta,Karl nu mă așteaptă la asemenea oră timpurie.Am bâjbâit butonul de deschidere ,și într-adevăr era vocea speriată a lui Karl : -,,Domnule Vlad,îmbrăcați-vă și ieșiți în fața porții.M-au sunat de la spital cerându-mi să vă aduc de urgență la camera de gardă.În trei minute eram gata de ieșire,am intrat direct în mașină pe locul de lângă șofer,și am intrebat ,fără semn de întrebare : -,,Tata...,,iar Karl a mișcat afirmativ capul lui cu claia de păr blond.Restul a fost tăcere.L-am trimis la culcare,cerându-mi scuze pentru deranj.La intrare mă aștepta dr.Steiner .A rostit un singur cuvânt .: ,,stop cardiac.! Veniți după mine.Am pornit împreună prin niște coridoare întortocheate până la saloanele de terapie intensivă.Tata mai era acolo.La ora 3,40 a făcut o încercare de a suna după ajutor.Noroc că în spatele unei perdele ,pe care nu am luat-o niciodată în seamă,mai era un pat pe care dormea infirmierul.El l-a auzit  și a dat imediat alarma,în timp ce deja încerca să facă primele încercări de surescitare.În noaptea aceea erau de gardă doctorul Kaufman și stagiarul Alvin. Când am intrat noi i-am mai găsit încă luptând din răsputeri,făcând  masaje în zona inimii și șocuri electrice; poate totuși vor reuși să-l readucă la viață pe pacient.Dr Steiner l-a atins pe umăr pe Kaufman ,aproape cu gingășie.Îi șopti ,de parcă era un secret : ,,Colega,nu te mai agita în zadar,pacientul nostru este mort ; de aproape 40 de minute l-am pierdut,și nu mai e nimic de făcut.,,
Dar era un om atât de bun,atât de apropiat,cum am putut să-l pierdem !
Acuma vorbești ca un profan și nu ca un medic bun precum ești.N-ai pierdut niciodată un pacient ?Ne luptăm să salvăm viața oamenilor dar moartea e mai tare decât medicii.Încearcă să gândești și pozitiv : dacă îl puneam astăzi pe masa de operații și ar fi murit sub cuțit,cum te-ai fi simțit atunci ?
Eu stăteam pe un scaun fiindcă îmi tremurau genunchii și mâinile.La un moment dat am devenit conștient că Steiner vorbea cu Kaufman,dar vorbele lui mai mult mi se adresau mie. Eu ca medic chirurg știam atât de bine toate aceste adevăruri,înțelegeam deasemenea că nimeni nu purta nici o vină,atât medicii de gardă,cu atât mai puțin dr.Steiner care dormea în patul său,acasă.Totuși el a ajuns înaintea mea în spital și a fost primul care a înțeles situația reală.Eu însă nu aveam nimic de aface cu justificările lor, pentru mine s-a întâmplat ceva personal,care mă privea numai pe mine și pe nici unul dintre medicii de acolo.Mă gândeam numai ce ghinion îngrozitor a fost să-l pierd pe tatăl meu abia după câteva zile de când l-am recăștigat.Tocmai atunci a venit mama însoțită de Anușka.S-au apropiat de patul pe care mai zăcea tata ,Anușka plângea cu sughițuri,mama stătea înghețată,ca o statuie a durerii.Dar nu plângea.Mi s-a adresat chiar la un moment dat :_,,Vladi,mulțumesc că m-ai înștiințat atât de repede,am și venit imediat cu Karl.,, Deci Karl nu a plecat acasă,ci s-a repezit până la Tiergarten ca s-o ia pe mama.Pe drum îmi închipui că a și pus-o în temă.Știa el cât de greu mi-ar fi căzut mie  să-i dau eu vestea asta mamei în plină noapte .Doamne ce om minunat e Karl. !Parcă mi-a fost trimis de un protector .
Dimineața ni l-au luat pe tata ,definitiv. Asta înseamnă că nu mai este,deși aseară a fost ,a vorbit și a râs cu noi.Așa de simplă este viața și moartea,există oare o linie de demarcație dintre cele două momente cruciale ? Este invizibilă ,chiar dacă există  : acuma trăiești ,iar peste o clipă ai dispărut...Deci până acum eu am fost doar un simplu observator al unor străini,chiar dacă îi credeam apropiați,fiind pacienții mei.Astăzi m-am transformat din medic în ,,familia pacientului,,Acuma înțeleg ce simt ei când le dispare un om drag.
Pe la ora 8 am intrat în salonul nr.1 ,am adunat toate lucrurile personale ale tatei,după care am plecat spre casa din Tiergarten.Karl ne aștepta în fața spitalului ca să ne conducă acasă.În fața porții mama a vrut să-i plătească cursele,dar eu am oprit-o la timp.- ,,Acest domn este prietenul meu,el va primi de la mine o sumă totală pentru toată perioada,în nici un caz pentru o cursă sau alta.Și acuma ,te rog să te întorci acasă la odihnă Karl,ia-ți o zi liberă în contul meu.Și îți mulțumesc că ai fost alături de noi în momenele grele.
Apoi am stat în salon toți trei,mama,Ana și eu,vorbind puțin,închiși fiecare în propriile sale gânduri.Eu m-am trezit primul la realitate .
Trebuie făcute demersuri pentru înmormântare .Eu sunt străin aici,n-am idee cum se procedează,cui te adresezi...Ce facem ?
Nu-ți face griji,fiule,noi nu facem nimic.Am două secretare care vor rezolva toate formalitățile .Uite acuma voi vorbi cu ele.Mama ieși să-și caute  telefonul mobil și lipsi vreo 10 minute.
S-a rezolvat. Martha,prima secretară se ocupă de toate.Va trimite la spital un funcționar care îi va aduce certificatul de deces.Tu Vladi,sună-l te rog pe dr.Kaufmam și anunță-l că vrei să predea acest certificat unui funcționar trimis de mine.Până diseară ne va suna Martha și vom afla toate amânuntele despre aranjamentele făcute..Da ,o să dea și anunț în două ziare,la Berlin și la Praga.Tatăl tău a fost directorul general al firmei.
O ascult pe mama și-mi dau seama ce spirit practic este.Dacă nu era vorba despre soțul ei,ar fi rezolvat ea personal toate problemele într-o jumătate de zi.E tare,cu ea nu trebuie să-mi fac griji. Mi-a întrerupt gândurile Anușka  ,punând în fața noastră o tavă uriașă cu cafele și tartine.Cafeaua era bună,tare,mirosea frumos,a cafea adevărată.Am băut cu plăcere două cești,iar la ordinul Anei am înghițit în silă și două tartine.La fel și mama,a înghițit tot ce i-a pus Ana pe farfurie.Îmi făcea impresia că mama o asculta cu supunere pe această femeie cumsecade,poate era singura persoană mai tare decât ea. Acuma însă puteam s-o și înțeleg : de la vârsta de 4 ani mama nu a cunoscut altă autoritate decât Anușka,fata care i-a salvat viața,a crescut-o,a dus-o la școală,într-un cuvânt ea a înlocuit părinții.
Ca să încetez să meditez tocmai acum,în situația în care eram cu toții,m-am ridicat brusc din fotoliul moleșitor,am luat încă o gură de cafea și am dat să-i telefonez lui Kaufman.Mi-a răspuns Fritzi cel rubicond,bălbâind  niște încercări de condoleanțe,; l-am oprit ca să-l scot din încurcătură,rugându-l să mi-l dea pe dr.Kaufman,dacă nu a plecat încă acasă.
Nu ,încă nu a plecat acasă,dar a ieșit pentru o jumătate de oră.A spus că se întoarce. 
Aunță-l,te rog, că l-am căutat. Voi reveni ceva mai târziu. Și mulțumesc,colega.
Urma să aștept ; voi mai încerca peste o oră.Între timp au început să zbârnâie telefoanele : cel din salon,ca și cele două mobile ale mamei.Condoleanțe peste condoleanțe,din Praga, de la cunoștințe din Berlin,din biroul mamei,și foarte multe de la membri ai Parlamentului.Mama era ocupată și cred că asta îi făcea bine .Ana își făcea de treabă în bucătărie ,știa ea că va trebui să fie pregătită cu tratații ,atunci când toți prietenii de la capătul firului telefonic,vor începe să ne viziteze.Eu mă simțeam pierdut în lumea aceea a lor.Nu cunoșteam pe nimeni,iar nici ei nu mă cunoșteau pe mine.M-am retras în dormitorul care mi s-a spus că este rezervat pentru mine , ca să stau puțin liniștit ,cu gândurile mele.Toate lucrurile personale au rămas la pensiune ,așa că nu aveam nici leptop-ul cu mine ca să aflu ceva de acasă.Deodată mi-am dat seama că telefonul era permanent la mine și că puteam tot atât de bine s-o găsesc pe Maia telefonând.Am prins-o la servici ,am auzit cum se scuză în fața unui client,spunând că are o convorbire urgentă cu străinătatea.Apoi tonul a scăzut și vocea Maiei mi se părea că sună bizar în limba germană.Acuma ,în mod paradoxal,eu îi povesteam despre decesul tatei în ivrit,iar dânsa îmi răspundea din Tel-Aviv în germană.Însă ,pe măsură ce înaintam în discuție se ștergea de la sine ridicolul situației.În câteva minute am pus-o în temă.M-a întrebat cum să facă ca s-o condolieze pe mama ; eu eram însă  primul alături de care ea se află în această situație dureroasă, precum va fi mereu..Știam asta,nu era cazul să mai vorbim despre mine.În ceea ce o privește pe mama,dacă vrea într-adevăr s-o condolieze,dar nu fiindcă i-o cer eu,atunci nu este acuma momentul potrivit.Dar diseară,poate suna pe numărul meu,iar eu voi preda aparatul mamei.Și lui Anușka,care face parte din familie ,la fel.
Iar acuma,îmi pare rău,dar te-am deranjat în timpul serviciului.Hai iubito,întoarce-te la clientul tău prea răbdător.Te sărut și te strâng în brațe.
Bine,așa să faci.Și eu te sărut tare,tare...
După această mini discuție cu soția mea,m-am simțit un pic mai bine,de parcă ea a preluat de la mine o parte din durere ,ușurându-mi sufletul.Dacă Maia știa,înseamnă că deja necazul meu a fost împărțit .Acuma ziceam că aș putea să mă întind pe canapea ,poate chiar să ațipesc.Dar chiar atunci Ana a bătut în ușă,ca să mă anunțe că a venit doctorul Kaufman să mă vadă.Am sărit în picioare,rugând-o să mi-l trimită în cameră.A intrat peste o clipă,cred că era chiar în spatele femeii.Părea timid atunci când m-a îmbrățișat.L-am așezat cu forța pe canapea lângă mine,deși lui i se părea că mă deranjează într-un moment total nepotrivit.Apoi își drese glasul ca să-și exprime din nou regretele pentru pierderea suferită de familie ,de spital ,de pacienți.Avea mustrări de conștiință că momentul tragic s-a produs în timpul cât el a fost medicul de gardă,și nu a reușit să-l salveze pe pacient.Am repetat aceleați cuvinte ca și dimineața,să se calmeze,fiindcă cine ca mine nu poate să înțeleagă situația unui medic care se luptă pentru viața pacientului,și totuși nu reușește să fie Dumnezeu .Și medicul e om,iar ca oricare om puterile sale sunt limitate.După cele spuse,am vrut neapărat să schimb vorba.De aceea l-am întrebat – Colega,spune-mi care e prenumele tău,m-am săturat să vorbim atât de ...formal,cu acel dumneavoastră,și domnule doctor.Am avut impresia de la bun început că noi doi putem fi prieteni.Așa dar ,te rog să mă strigi Vlad,să-mi spui tu,precum sunt obișnuit să vorbesc acasă la mine cu amicii.Deci...?
Prenumele meu este Iosef...
Și se poate Iosi,așa mai pe scurt ?
Se poate. Mama și soția mă strigă Iosi.
Și ești evreu ? 
Da, domnul director,tatăl dvs.,al tău ,a fost printre puținii care știa.Și dr Steiner știe,dar e evreu și el.
Perfect,eu deasemenea sunt evreu,israelian,cu grad de medic militar în Zahal.Trebuie să mă feresc de cineva ?Am o mamă evreică și am avut și bunici evrei,dar au pierit în Holocaust.Crezi că mai sunt în ziua de astăzi persoane cu sentimente rasiste ?
Ho,ho,și încă cât de multe ! Am învățat nu să mă feresc,dar nici să bat toba cu originea mea.Prietene,află că istoria se și repetă deseori,fiindcă oamenii uită foarte repede ,mai ales relele pe care le-au făcut semenilor .Hai să-ți spun ceva ,într-un singur loc m-am simțit ca pasărea cerului.Cu niște ani în urmă,înainte de a fi căsătorit și tată a doi copii,am plecat cu un grup de medici voluntari în Africa.Acolo am avut într-adevăr satisfacția că slujesc omenirea cu adevărat.Dacă te interesează am să-ți mai povestesc amânunte cu altă ocazie.Dar acuma trebuie să predau certificatul de deces,cred că doamnei.Vrei să mă duci la dânsa ?
Cum să nu ,ea a și cerut secretarei care se ocupă de formalități ca să trimită un funcționar la spital după acest act.Mi se pare că l-a îndrumat chiar către tine.
Atunci să ne grăbim ,să vedem ce facem în cazul în care funcționarul a pornit deja spre spital.
Am coborât în salon,unde mama era deja înconjurată de persoane,străine mie,dar venite evident în vizită de condoleanță.Am reușit totuși să-i strecor o vorbă ca să-i atrag atenția asupra mea și a lui Kaufman ,venit special să aducă certificatul de deces..Cineva dintre cei de față s-a oferit să ducă documentul la birou unde se întorcea oricum imediat după această vizită, promițând să-l predea imediat uneia dintre secretare.Problema fiind rezolvată,l-am condus pe Iosef până la mașină,bineânțeles după ce am fost prezentați tuturor celor prezenți.Caruselul acesta al prezentărilor a ținut așa fără întrerupere până la înmormântare și câteva zile după.Aș fi preferat să mă lase în pace cu gândurile mele,să pot sta cel puțin zece minute singur lângă mormântul tatei,continuând convorbirile noastre chiar dacă  numai imaginar..Trăiam cu impresia că în toate acele zile cât am tot vorbit împreună,nu i-am spus exact ceea ce trebuia să-i spun.Măcar o dată să-i fi zis că l-am admirat întotdeauna,că îmi doream să devin un bărbat cum era el ,că eram mândru de faptul că aveam un astfel de tată.Acea distanță și respect scorțos care mi s-a impus întotdeauna,m-a împiedicat să-i mărturisesc că îl iubeam de fapt și nu știu de ce n-am făcut-o acuma ,când însfârșit vorbeam pentru prima oară ca între prieteni.Dar toate ideile bune vin cu întârziere,lăsându-ne să trăim în continuare cu regretele .Dar așa a fost să fie,timpul nu-l mai pot da înapoi.După o săptămână de la înmormântare mama m-a rugat s-o însoțesc la cimitir.Sigur că eram de acord,mai ales că a doua zi speram să plec acasă.Am rugat-o pe mama ca cel puțin de data asta să fim singuri lângă mormântul tatei,numai noi doi,fără martori străini.
Chiar și fără Ana ?Ea nu a lipsit niciodată de la evenimetele familiei,fie bune,fie triste.Tu doar știi asta...
Dacă ții neapărat...mă rog ,faci cum vrei.Credeam numai că după prima săptămână ,până și tata ne-ar fi vrut numai pe noi,soția și fiul.Eu o să plec peste o zi-două,deci mi se cuvine să fiu cu tata încă o dată împreună fără martori străini.
Se lăsă tăcerea,se vede că mama rumega în gând spusele mele.Apoi rosti încet,de parcă cineva ne-ar fi ascultat :
Păi deja atât de curând să pleci? Cu mine ce faci,mă lași singură ?
Sunt foarte sceptic în ceea ce privește  ,,singurătatea,,ta. Ai munca  care te pasionează și zeci de prieteni ,colegi de partid,de birou,care te vor împiedica să simți singurătatea nici pentru o clipă.Iar acasă ai un înger păzitor ,pe Anușka.
Înțeleg punctul tău de vedere : fiecare cu viața sa personală.Deocamdată,să zicem încă 10 ani,până ce mă voi pensiona.
Mai e timp destul să luăm o hotărâre în privința asta.Oricum ,nu uita că întotdeauna ai un loc în Israel. Cu noi împreună.Cu Maia care știe să ierte și să uite.Ce altceva mai pot face ?
Diseară ne va vizita avocatul tatei.El dorește să deschidă testamentul în prezența ta,rămânând ca formalitățile legale să le rezolve ulterior.Dar va fi nevoie poate și de tine,o semnătură,o acceptare,nu știu exact,totuși prezența ta e necesară.
Mamă,eu nu pretind absolut nimic din tot ce a lăsat tata.Nu am nevoie de mai mult decât posed în prezent.Crede-mă că într-adevăr noi trăim bine,ne-am aranjat frumos și câștigăm suficient  amândoi.Eu nu am venit la voi pentru bani ! Am crezut că e nevoie de mine în timpul operației și convalescenței tatei și nu puteam să nu-mi fac datoria.Dacă până la urmă am ajuns și la o împăcare,cu atât mai bine,sunt fericit.Mi-am recâștigat părinții.Ce poate fi mai important decât asta ?
Bine,am înțeles.Dar acest testament este ultima dorință a tatălui tău,prin urmare nu vei refuza să fii prezent și să-l asculți pe avocat,citindu-l.
Mă rog,voi fi prezent în seara aceasta.Oricum încă nu am cumpărat bilet de avion.
Și am rămas,adică nu mi-am aranjat plecarea spre Tel-Aviv în speranța să găsesc un loc în ultimul moment într-un avion El-Al.Între timp l-am sunat pe Karl ca să mă ducă la pensiune.Am achitat chiria camerei pentru perioada cât am stat în casa părinților ,considerând că mi-a stat la dispoziție tot timpul cât am lipsit.La întoarcere mă bătea gândul să mă opresc la spital pentru a-mi lua rămas bun de la personal,dar în ultimul moment am avut o reținere : să mai aștept până după citirea testamentului .Cine știe,poate că iarăși voi mai fi reținut .Totuși lui Karl am insistat să-i plătesc pentru toate serviciile primite de la el până în prezent.
Lăsați ,domnule doctor,mai sunt câteva călătorii și aveți timp să achitați la urmă,când vă voi duce la aeroport .
Mai întâi te-am rugat să nu-mi spui ,,domnule doctor,,Vlad e suficient ; am și eu viața mea privată,și amicii mei.Iar despre socoteala finală la care te referi,mi-aș dori să fie mâine ,dar nu știu ce mă face să cred că treaba se prelungește.
Nu cred că e drept să te car pe drumuri de atâta timp ,chiar în toiul nopții,fără să-ți dau cel puțin un avans.Așa dar,să discutăm mai puțin despre probleme bănești.Te rog să iei această sumă până ce vom încheia toate socotelile.
I-am pus în mână niște bancnote,pe care știam că el nu le va număra în prezența mea.- Pe mâine,Karl,te voi anunța care e situația după ce voi știi și eu .Cu bine.Karl a răspuns cu o înclinare a capului ,după care a adăugat și un ,,mulțumesc,,simțind foșnetul hărtiilor între degete.Eu am intrat repede în casă,mulțumit că el nu a observat că a primit 1000 de Euro ,ceea ce m-a scutit de discuții inutile.Pentru mine,omenia și gesturile de prietenie contau mai mult decât serviciul în sine .În familia Maiei am învățat câteva principii bune ,ca de pildă :,,când am bani ,pot să-mi permit să fiu generos cu cei care merită.,,Mai ales acuma ,când am descoperit cât de generos era tatăl meu cu oamenii bolnavi care nu-și puteau plăti tratamentele.
În casă era numai Anușka,deoarece mama a ieșit astăzi la o întrunire de partid.Scurtă,se va întoarce cel mai târziu la ora 6,pentru a fi prezentă când va veni avocatul.Conform obiceiului ,am fost obligat să mănânc tot ce era pregătit pe masă pentru mine.Am învățat de mult să nu o contrazic pe Ana,deci am mâncat tot
Mama a fost punctuală,s-a întors după 5 și jumătate,a prânzit și ea,după care am mai stat la o cafea în salon destul timp până la venirea avocatului.Dr.Vogel îl cheamă.Prezentările de rigoare,cafeaua pentru o scurtă conversație,după care a urmat  citirea testamentului.
Stimată doamnă,stimate domn,vreau să menționez că acest testament a fost scris și semnat în prezența mea,cu doi ani în urmă,când dl.director era încă sănătos -fizic și psihic-,prin urmare este perfect legal.Astăzi vom proceda  la deschiderea testamentului și la citirea acestuia în prezența familiei,numai pentru ca domniile voastre să luați la cunoștință cu dorințele răposatului.Atât.Va urma apoi o perioadă de câteva luni pentru validarea actului și toate formalitățile de rigoare. 
După asta omul s-a pus pe citit.Excluzând paragrafele cu expresii pur juridice,în esență conținutul ar fi următorul : Toți banii din contul comun cu soția  inclusiv casa din Berlin și cea din Praga,vor rămâne soției ; Banii din contul său particular rămân nepotului Mark,domiciliat în Israel ; Spitalul de boli cardiace va trece în întregime în proprietatea fiului său Vlad,cu condiția să păstreze formula intactă,în ceea ce privește primirea și tratarea pacienților,totodată  nu va concedia personalul medical prezent, angajat de el. Urmează o rentă viageră pentru Anușka și cadouri în bani mai multor funcționari vechi din biroul de avocatură.
Acesta este conținutul testamentului în mare,spuse în final avocatul.Ulterior fiecare dintre dvs.va primi câte o copie a acestui document,cuprinzând amânunte detailate despre valoarea bănească a moștenirii respective.Acuma am să vă rog să semnați fiecare că ați participat la deschiderea testamentului și ați luat cunoștință de conținut. Asta va fi deajuns pentru ca să pornesc la împlinirea formalităților necesare pentru validarea și aplicarea documentului.Vă las cartea mea de vizită pentru a putea oricând să mă contactați ,la nevoie.
Cu asta s-a încheiat vizita.După plecarea avocatului am încercat să cinăm în trei,deși mâncarea nu prea aluneca pe gât.Eram tăcuți,fiecare preocupat de propriile gânduri.Eu eram total amețit de darul pe care tata mi l-a lăsat .De fapt nu spitalul în sine mă interesa,știam aproape cu siguranță că nu voi putea să fiu directorul unui spital ...tocmai la Berlin și nu tocmai în specialitatea mea.Totuși faptul că tata s-a gândit la mine ,nu acum,după timpul petrecut împreună,ci cu doi ani în urmă când nu aveam nici un contact cu familia mea ,asta spunea multe și m-a copleșit.Eram în situația grea de a nu putea refuza oferta tatălui meu,dar nici nu vedeam vreo posibilitate să accept.După ora 10 m-am retras în dormitorul meu. Era timpul potrivit să vorbesc cu Maia.I-am povestit absolut totul ,atât despre spitalul pe care mi l-a lăsat tata mie,inclusiv condițiile,dar mai ales despre gândurile și dilema mea : cum să procedez ?
Adică cum crezi că vei putea proceda, întrebă Maia cu o voce străină.Te gândești la posibilitatea să te muți la Berlin,să devii un om bogat,respectat,proprietar de spital și cu o vilă într-un cartier de lux.Cam la asta te gândești ?
Draga mea,deocamdată nu gândesc nimic ,de aceea mă sfătuiesc cu tine.Și dacă gândesc atunci e ,,la plural,,.Eu nu exist singur,orice schimbare este pentru mine împreună cu familia mea.Chiar te-a deranjat faptul că mă sfătuiesc cu tine,doar ești soția mea,și nu iau hotărâri fără sfatul tău.Vreau numai să aflu ce gândești tu despre toate câte mi-au căzut pe cap așa,deodată.
Vladi , e prea rapidă schimbarea,atât a situației,cât și a ta,omul meu.
Și eu trebuie să gândesc,nu sunt în stare să continui chiar acuma discuția.Ar fi păcat să vorbesc în continuare,n-aș vrea să-mi scape cuvinte negândite.Ar fi mai bine să continuăm discuția peste o zi,chiar două.Un lucru știu precis,că niciodată nu mă voi muta din casa mea în schimbul unei vile luxoase,nu voi părăsi munca care îmi place,iar pe Mark îl poți întreba dacă vrea să renunțe la înrolare peste numai câteva luni.Deci vorbim și mâine,bine ? Te sărut.Te iubesc.Noapte bună!
Noaptea asta nu a fost prea bună pentru mine. N-am închis un ochi până în zori.
      Înainte de toate mi-a revenit gândul morții lui tata.De ce în acea noapte m-am lăsat convins să plec la pensiune,când trebuia să rămân lângă el ; poate aș fi prins momentul când i s-a făcut rău și puteam să intervin primul,pe moment.Sigur ,se putea tot atât de bine să nu reușesc să-l salvez ,precum nu a reușit Kaufman,care e specialist în boli de inimă.Sau dacă mai trăia câteva ore și murea a doua zi în timpul operației.?Oricum mă apăsa această ironie a soartei,care și-a bătut joc de mine. După ce ne-a despărțit ani de zile,pot spune chiar toată viața mea,soarta mi l-a luat tocmai atunci  când am ajuns însfârșit să ne înțelegem ,să aflăm că ne iubim unul pe celălalt.Asta seamână cu o pedeapsă,...dar pentru amândoi.Un părinte ,oricât este el de sever,trebuie să dea copilului sentimentul că este iubit.Abia atunci copiii se deschid în fața părinților și le răspund cu dragoste. Cel puțin am învățat ceva pentru mine,ca tată .Relațiile între mine și Mark sunt cu totul altfel.Nu știu ce idee i-a venit Maiei că acceptarea moștenirii înseamnă neapărat că trebuie să ne mutăm la Berlin,sau că îl împiedic pe Mark să-și dea bacaulareatul și să se înroleze în Zahal.Ori i se pare ei că m-am molipsit de lăcomie după bani nemunciți,tocmai acuma ,când noi doi am reușit în viață cu propriile forțe ? Va trebui să-i dovedesc neapărat că greșește în privința mea ,că pot munci în folosul oamenilor fără a mă lăcomi neapărat după bani obținuți din senin.Toate aceste gânduri m-au obosit.Cred că am ațipit,ba am dormit chiar aproape 4 ceasuri.În somn am continuat însă să gândesc,așa trebuia să fi fost,căci nu-mi amintesc nici un vis,în schimb sunt sigur că în momentul trezirii eram conștient de situația creată și știam perfect ce vreau să fac de acum înainte și cum voi proceda. În timpul micului dejun i-am spus mamei că eu sunt obligat să plec foarte curând,dar înainte de toate voi avea o întălnire cu medicii din spital și voi lăsa totul în cea mai perfectă ordine,exact cum ar fi dorit tata.În lipsa mea ea este îndreptățită să controlerze din când în când bunul mers al lucrurilor.Nu m-a contrazis.
La ora 9 am intrat în camera personalului medical.Erau prezenți câțiva medici,dar în curând au început să se întoarcă unul după altul de la vizita de dimineață.Când a intrat și dr.Kaufman m-am ridicat să-i strâng mâna,întrebând dacă putem vorbi între 6 ochi,adică noi doi și dr.Steiner.
El va sosi până la ora 10 ,ca să preia serviciul de zi.Săptămâna viitoare altcineva o să preia gărzile de noapte ,mie 4 nopți la rând mi-au ajuns.Dar hai să-l așteptăm în cabinetul său, el obișnuiește să vină mai devreme .
O.K.,mergem.Oricum vreau să te mai întreb ceva particular,deocamdată numai între noi doi. Am intrat amândoi în cabinetul lui Steiner.
Am aprins luminile în primul rând,apoi și aerul condiționat.Acuma era deja plăcut în încăpere și puteam să discutăm stând comod pe canapea.
Iosi,mi-ai povestit ceva despre niște grupe de medici voluntari care lucrează în serii de 6 luni prin toate locurile din lume unde sunt situații grele.Tu unde ai fost cu ani în urmă ?
Eu am fost în Africa,crede-mă că nu există un alt loc pe Globul nostru,unde să fie mai mare nevoie de ajutor umanitar.În primul rând de ajutor medical.Dar de ce întrebi ?Ți-a venit o idee ?Pe mine mă obsedează dorința să mă mai întorc prin cotloanele acelea pentru câteva luni,dar mereu intervine ceva.Acuma soția mea este gravidă,îți dai seama că nu o pot lăsa în acest moment.
Poate nici mai târziu.Imediat vei înțelege că vom avea mare nevoie de prezența ta aici.A,iată-l și pe dl.dr.Steiner, bună dimieața, v-am pregătit o cameră plăcută.
Bună dimineața domnilor.Foarte amabil din partea dvs. că mă întâmpinați cu lumină și răcoare.Să luăm loc,vă rog.Începem cu o cafea ?
Cum doriți dvs.,noi doi am băut deja astăzi.Cu voia dvs.,aș dori să discutăm o problemă importantă,mai întâi noi trei,iar după aceea și cu restul personalului.
Mă faceți curios,colega,putem să începem atunci discuția și fără cafea.Despre ce e vorba ?
Nu lungesc vorba,vreau să vă expun situația creată acum,după decesul tatălui meu.Deci,aseară am aflat cu suprindere că tatăl meu defunct,a hotărât să-mi lase mie moștenire acest spital.Sincer vă spun ,nu mă așteptam la așa ceva,nu sunt pregătit pentru așa ceva,și am o viață de familie plus o funcție de chirurg în cel mai mare spital din Tel Aviv.Deci,este exclus să rămân aici ca să mă ocup de bunul mers al spitalului.Am găsit însă soluția : deoarece dorința tatei exprimată în testament,este ca formula și personalul spitalului să rămână neschimbate,nu-mi rămâne nimic de făcut decât să cer asentimentul dvs.să fac pur și simplu niște numiri noi în conducerea spitalului.Eu doreasc ca dl.dr.Steiner să fie numit Director general, iar dl.dr.Kaufman să fie oficial Director administrativ.Cu atât mai mult cu cât el de mult timp se ocupă de registre și este singurul care cunoaște problema tratării pacienților fără mijloace financiare.Asta și-a dorit tata când a scris că nu vrea să se schimbe ,,formula,,Restul de numiri le veți hotărâ voi doi,ca și salariile mărite pentru noile numiri .În câte zile pot obține o listă a personalului conform scării ierarhice,ca și salariile acestora ?Această listă vreau s-o studiez,o vom semna toți trei,iar avocatul nostru își va adăuga legalizarea.După asta voi pleca la treburile mele,rămănând în permanentă legătură cu dvs.Sau pentru urgențe,vă rog să vă adresați mamei mele.Acuma aveți cuvântul,domnilor.
Vă suntem recunoscători amândoi pentru încredere.
Am toată încrederea că spitalul rămâne pe mâini bune,iar dvs. vă veți ocupa de toți pacienții în egală măsură ca și până acum.Dacă nu aveți nimic împotriva,aș vrea să comuic personalului tot ce am vorbit aici până acum.Adică toți cei prezenți la ora asta ,fără excepție,inclusiv personalul administrativ,oamenii de ordine,femeile de curățenie.Sper că toți ,fără excepție,sunt plătiți mulțumitor.
După ce am făcut-o și pe asta, am plecat ,condus de Kaufman.
Acuma ,că suntem singuri,explică-mi cum ai procedat să fi introdus într-o echipă de voluntari . 
În fiecare țară există organizații de medici voluntari gata de plecare în țările în care se întâmplă evenimente speciale,unde e nevoie urgentă de ei.Sunt convins că și în Israel se găsesc echipe medicale de voluntari.Dar dacă vrei să pleci chiar acum și de aici,adresează-te Ambasadei Israelului; ei au o evidență a plecărilor,te pot alipi unei echipe germane,care undeva pe teren te predă. unei echipe din Israel.Întotdeauna sunt bucuroși cu niște forțe suplimentare.
Ești genial,am uitat de tot că mă pot adresa Ambasadei.Până atunci fă-mi lista aceea ca să mă eliberezi și ai grijă de salarul tău și al celorlalți.Consideră că proprietarul nu vrea să se îmbogățească de la acest spital.Doar atâta doresc,să se respecte dorințele tatălui meu.
Va fi cum dorești,iar la sfârșitul fiecărui an proprietarul va primi dividendele care i se cuvin după bilanțul anual....Și Vladi,îți mulțumesc că te-ai gândit la mine...și să ai grijă de tine,să te întorci sănătos la familia ta.
Asta și intenționez.Am să-ți las numărul meu de telefon celular,și pe cel de acasă din Tel-Aviv,poate vei suna vreodată, să comunici ceva soției mele,Maia.
Peste o săptămână eram în drum spre Africa împreună cu o echipă de medici germani.La Nairobi ,în Kenya, am întălnit echipa israeliană.Era printre ei un vechi amic de la universitate,doctorul Roni Herer .M-am bucurat tare când ne-am îmbrățișat ; parcă găsisem pe neașteptate un membru de familie .Trebuia să ,,slujim omenirea,,o jumătate de an.până la venirea schimbului.Așa spunea Roni.
.....................................................................................................................

6. Maia înfruntă viața.

 

          Vlad îmi scria zilnic,cu lux de amânunte ,despre tot ce i se întâmpla cu el și în jurul său ,din momentul de când a ieșit din casă și până în toate serile când stingea lumina în camera sa din pensiune pentru a se odihni câteva ore.Simțeam cât îl apăsa plecarea de acasă ,deși pe zi ce trecea îmi dădeam seama de importanța gestului său față de un tată muribund.Eu fiind la distanță,am înțeles înaintea lui Vlad cât este de aproape de tragedia pierderii unui părinte.Mi-ași fi dorit să fiu alături de el,să-l pot încuraja în momente grele.El însă m-a oprit,cerându-mi să rămân acasă.Încet ,încet mi s-au limpezit și mie gândurile.L-am înțeles că avea nevoie să fie singur cu părinții săi pentru a salva ceva din adolescența sa ratată și pentru a încerca o împăcare.Cred că a avut dreptate,oricât de târzie este o împăcare cu cei care ți-au dat viața ,merită să încerci.
Slavă Domnului că a reușit până la urmă,ca să-l știu cu sufletul liniștit și senin.Vlad a avut părinți biologici,l-au crescut după concepția lor într-un mod bizar ,punând mereu un zid despărțitor între sufletele lor și ale copilului.Și el era un copil sensibil ,dornic de iubirea pe care nu a primit-o niciodată de la ei .Acuma se bucură de ultimile fărămituri și de explicațiile venite cu o întărziere atât de mare.În schimb eu,care nu mi-am cunoscut nicicând părinții biologici,am fost crescută într-o familie care mi-a dat atâta căldură și dragoste,încât pot s-o împart și cu Vlad,să-l încălzesc pentru tot restul vieții cu iubirea și răsfățul pe care le am din plin pentru el .În orice caz,scrisorile zilnice de la Vlad îmi dau senzația aproape fizică a prezenței sale lângă mine,ceea ce m-a ajutat mult să mă calmez după plecarea sa.Astfel viața noastră aici a revenit la normal ,ceea ce înseamnă că eu îmi vedeam de de serviciul meu ,conștiincios ca de obicei,iar Mark se pregătește cu sârguință pentru bacaulareat.El a ajuns să fie un bărbățel minunat,pe care spre regretul meu nu-l mai puteam răsfăța.Adică nu-mi permitea el : ,,gata ,ima, știu că mă iubești,dar nu-i nevoie să mă și giugiulești ca pe un copil mic.Vezi să nu mă faci de rușine în fața colegilor !
N-ai grijă,eu te giugiulesc numai când suntem singuri ,între patru ochi.Când vom pleca în primăvara asta  în excursia de sfârșit de an,voi fi cât se poate de distantă.
Doamne ferește,tu nu pleci cu mine în nici o excursie !Ca să umbli cu tartinuțele după mine ,să mă strigi ,,puișor,, și să râdă colegii.... Te rog,este vorba doar de o singură zi, iar a doua zi  ne vom întoarce.Când voi fi ostaș,ai să mă vezi mult mai rar, crede-mă !Of,să se întoarcă o dată tata ,ca să-l răsfeți pe el ; lui îi place...
Bine ,vezi tocmai asta-i, tata pleca cu tine în fiecare an,de ce o dată.o singură dată,să nu particip și eu le excursia de sfârșit de liceu.!
Tata e altceva ! Până în primăvară se va întoarce ,iar atunci vedem noi.Adică dacă o să vrea ,mă rog,să vină ; că el nu mă urmărește și nu mă bate la cap.
Deci asta e situația,mama trebuie să-și ia porția de bucurii numai în prima copilărie,atunci când se alină durerile de burtică,când se luptă cu febra,cu răcelile de iarnă,sau dureri de la creșterea a primilor dințișori.Atunci când căldura trupului mamei este dorită,este tămăduitoare,numai atunci ea are parte de fericirea unică care nu se mai repetă niciodată,când puiul devine ,,bărbat,,Of,de ce oare n-am făcut și o fetiță ? Poate o fetiță nu-ți scapă atât de repede din brațe...Despre asta va trebui neapărat să vorbesc și cu Vladi,când se va întoarce...Când oare ?
Aveam prea multe lucruri la care să gândesc.Aflasem deja că Vladi era plecat în Africa pentru 6 luni,ca să-și facă datoria față de omenirea oropsită.Mi-a povestit toate amânuntele despre predarea spitalului,ca să fiu sigură că după serviciul din Africa el nu va mai avea nici o treabă la Berlin,ci va veni direct acasă.Sper așa.Continua să-mi scrie de două ori pe săptămână când avea puțin timp liber.Vlad nu încerca să-mi ascundă greutățile prin care trecea ,dar nici tragediile umane la care asista permanent prin locuri uitate de Dumnezeu.El este ocupat din zori și până-n noapte cu operații.Zilnic vin la cortul medicilor sute de oameni care în viața lor nu au fost tratați de un medic.Personalul medical era alcătuit dintr-o echipă mixtă,voluntari din Franța,Italia,Germania și Israel.Uneori se dispersau prin câteva așezări, după nevoie.El,Vladi,opera în primul rând oamenii în vârstă care aveau cataracte,dar neștiind ce înseamnă așa ceva,se credeau orbi.După oprație se minunau că deodată văd lumea printr-un  miracol,numindu-l pe medic :
,,vrăjitorul lor cel bun,,Dar nu numai atât , la nevoie el făcea de toate, scotea apendicele oamenilor care reclamau dureri în abdomenul inferior, opera picioare sau mâini fracturate ,le punea în ghips și supraveghea pacienții până la vindecare.De câteva ori a fost și mamoș,ajutând femei tinere să nască copii sănătoși.
Crede-mă ,Maiuș,asta este cea mai frumoasă parte din activitatea mea ; este o imensă bucurie să ții în mâinile tale o nouă viață de om .Am aflat cît de multe femei mor la naștere prin locurile acestea din lipsa unui ajutor calificat în cazuri de complicații .
Eu trăiam alături de Vlad în marea aventură a vieții sale.Regretam numai că nu eram alături de el,ca să-l ajut.Cel puțin,îngrijindu-l pe el,căci printre rânduri am înțeles în ce condiții grele muncesc ei acolo.Și nu stau mereu în acealași loc,deseori se mutau în localități mai îndepărtate,mai în interiorul junglei,foarte aproape de mlaștini ,unde mișunau țânțari .O dată nu am primit nici un semn de viață vreo două săptămâni.Înebuneam  de grijă .Pe urmă,Mark a primit o chemare telefonică de la un doctor Herer ,care i-a transmis că tatăl său se află într-o zonă îndepărtată,de unde nu are legătură prin internet  sau telefon,dar speră să se întoarcă la bază ,în curând.Asta nu m-a consolat,dar cel puțin am înțeles situația și m-am mai liniștit. Era clar că în acest ultim an de liceu Mark va pleca singur în excursia finală,neânsoțit de tatăl său.Primăvara ne-a copleșit pe nesimțite cu miros de flori proaspete însoțite de valuri de căldură venite din deșert.Ca să nu-i prindă căldurile și mai mari sau furtuni de nisip,conducerea școlii a hotărât că începutul lui mai este tocmai potrivit pentru excursia finală ,de data asta fiind programată pentru două zile la Eilat , frumosul oraș de vacanță așezat pe malul Mării Roșii.
Am făcut pregătirile necesare pentru plecarea băiatului.I-am împachetat strictul necesar într-o valiză mică pe rotițe : obiecte de toaletă,lenjerie de schimb ,două maiouri și o cămașă albă pentru cazul că va fi și o masă festivă în seara a doua.
Nu i-am mai cerut să mă lase să-l însoțesc.Când pot ,mă străduiesc să evit discuții penibile.Dacă prezența mea îl deranjează,să se bucure el de libertate și să-i fie de bine.Înainte de plecare însă ,Mark m-a sărutat pe obraz din proprie inițiativă,și a promis că mă va suna zilnic.L-am condus până la școală unde aștepta deja autocarul să-și primească ,,turiștii,,.Aceștia soseau în grabă ,dornici să ocupe locuri cât mai bune lângă fereastră.Nici nu am apucat să mă salut cu toți părinții colegilor lui Mark ,când mașina fusese luată cu asalt,iar în câteva minute întregul autocar era cucerit.Patru locuri din față fiind rezervate pentru profesorii -organizatorii excursiei-,iar scaunele din spate erau libere pentru părinții însoțitori.Am privit cu atenție spre interior și am văzut cu ușurare că  însoțitorii erau numai tații , iar mamele s-au întors fiecare spre mașina personală,plecând acasă sau la servici.Mark a avut totuși dreptate,nu m-aș fi simțit lejer ,eu singură în societate masculină.Am intrat  în mașina mea ,așteptând  să văd mai întâi cum iese autocarul din curtea liceului.L-am mai văzut în ultima clipă pe Mark al meu,stând pe rândul de mijloc ,alături de o fetiță brunețică,drăgălașă,căreia probabil i-a cedat scaunul de lângă fereastră.,,-Rezultatul educației lui Vladi,băiatul trebuia să fie genleman !,,m-am gândit eu,mulțumită. Fetița era Anat,prietena din adolescență a lui Mark.
 Atunci am pornit și eu motorul.Plecam direct la servici,aveam înaintea mea o zi destul de încărcată cu o mulțime de probleme de rezolvat,plus o ședință în încheiere cu tot Consiliul de administrație.Dar îmi părea bine să fiu ocupată până peste cap ; asta mă îndepărta de grijile mele personale .Și apoi ,mă aștepta cineva acasă ?Mă simțeam ciudat de îngrijorată și foarte singură.Era o stare inexplicabilă și încercam să mă auto consolez .- ,,Toată familia mă sptijină și este alături de mine , iar Mark se va întoarce mâine seara,poate în curând se va întoarce și Vladi,,-așa tot vorbeam cu mine însămi în drum spre servici.,,Noroc că o dată ce începeam să lucrez,mi se curăța creierul și orice gând pesimist era îndată înlocuit de multele probleme ce trebuiau urgent rezolvate.Cred că am ajuns acasă seara,aproape de ora 7.După un duș rapid mi-am pus direct în toaleta de noapte ( cine mă vede ?)și am mâncat ceva rece direct din frigider,că doar nu era să încălzesc mâncare gătită,dacă tot eram singură.Adevărul e că nu aveam răbdare pentru bucătărit la ora aceea, dar eram și foarte obosită .M-am întins pe canapeaua din salon, am răsfoit o revistă pe care nu mă simțeam în stare s-o citesc,hotărâtă să merg la culcare cel mai târziu la ora 10.Nu știu ce așteptam,dar nu mă atrăgea nici patul gol din dormitor ,așa că am continuat să dormitez pe canapea.Pe la 9 și jumătate a sunat prelung telefonul. Era Mark,suna din Eilat,iar după primul cuvânt am înțeles cât era de bine dispus băiatul meu.
Mămico,a fost o zi pe cinste ! Am vizitat atâtea locuri minunate,am făcut și plajă,și încă și încă....nu am timp să-ți povestesc acuma.Vroiam să-ți spun numai că ai fost foarte deșteaptă că mi-ai pus în valiză o cămașă albă.Tocmai am intrat în sala mare a restaurantului din hotel,mamă ce eleganță !, n-ai văzut așa ceva !S-au adunat cu toții,elevii și profesorii,pentru o cină festivă,urmată de muzică și dans,Să vezi ce ring de dans mare avem și ni se permite să stăm ...și toată noaptea dacă vrem.Numai că mâine mai avem de dimineață un program : vom face o plimbare cu un vapor special,cu podea transparentă,prin care se văd toate vietățile și plantele submarine.La așa ceva nu vreau să renunț.Iar după masa de prânz va veni autocarul să ne ducă acasă.Tu ești bine,Imale ?Da?Atunci ne vedem mâine seara ,târziu probabil.Am plecat,mă cheamă băieții,pa.!
Eu nu am reușit să spun un cuvânt sau să întreb ceva,dar nu contează.Am aflat totul din tirada băiatului,și mă bucur că este fericit ; să tot fie așa toată viața.! Acum puteam să mă odihnesc și eu.Am intrat în dormitor,m-am trântit pe pat peste pătură și am tot dormit nemișcată până la ora 6 ,când m-a trezit soneria ceasornicului de pe noptieră.Îl urâsc !Ceasornic nesuferit !
Am ajuns la timp în birou,teancurile cu dosare încă nerezolvate stăteau ca un turn de cetate medievală în aceeași ordine în care au rămas ieri la sfârșitul programului.Nu le-a atins nimeni toată noaptea,tot eu trebuia să mă apuc de treabă.Cel puțin știam ce era mai urgent,deoarece le-am aranjat aseară în ordinea importanței.Cu asta m-am ocupat până la pauza de prânz.Ca deobicei au mai intervenit câteva telefoane internaționale, câteva contacte pe e-mail,dar în general nu a fost mai rău ca în alte zile.Nici colegii nu m-au deranjat,într-un cuvânt eram calmă și mulțumită de o zi liniștită când aproape am reușit ,,să curăț masa,,.Mai rămânea ca să stăm într-o scurtă ședință de discutare a problemelor zilei ,cu șefii de secții și directorul general.Dacă nu se iveau ceva probleme speciale,atunci eram liberă pe la ora 4.Mi-am făcut chiar un program de târguieli la supermarket ,ca după aceea să gătesc mâncare pentru Mark ,și să fie rezerve în frigider în zilele următoare.Băiatul își încălzea singur ceea ce îi plăcea,după care spăla și farfuriile.Îmi părea bine că se descurca și era independent.
Deci ,acestea erau planurile mele pentru seara respectivă,în momentul când a început întrunirea noastră de lucru la care directorul nu renunța în nici o zi sub nici un motiv.Ajunsesem aproape de sfârșitul dezbaterilor după o zi cu totul obișnuită,fără cazuri speciale , fără  probleme, când am zărit cu coada ochiului ceasornicul mare de pe perete indicând ora 4 fără 20.-,,Azi vom pleca devreme ,mi-am zis.Voi apuca să-mi termin toate treburile până la culcare.,,Tocmai în clipa aceea dădu năvală în sala de ședințe Rina Schwartz,colega mea de la secția Relații externe , palidă,tremurând toată.
Scuze pentru că vă întrerup ,dar trebuie să deschideți neapărat televizorul !
Fără a mai aștepta aprobarea directorului,fata se repezi la aparat și îl deschise la programul de știri.Mi s-a făcut negru în fața ochilor când în primele două minute am înțeles că a avut loc un atentat terorist asupra unui autocar care aducea un grup de elevi de la Eilat spre Tel-Aviv.De la prima privire am înțeles că era mașina cu care se întorcea Mark al meu acasă.- ,,Mâine după masa de prânz vine autocarul să ne ia,,-erau cuvintele lui rostite aseară la telefon.Mi-a scăpat un urlet de animal înjunghiat,ceilalți s-au speriat văzându-mă atât de înspâimântată,până ce Rina ; le-a explicat celorlalți că fiul meu călătorea în acel autocar împreună cu toată clasa de absolvenți. Directorul mi-a dat cu forța de băut apa din paharul său,mi-a frecat tâmplele,vorbind cu mine întruna,ca să mă determine să-mi revin cât de cât la o stare normală. Apoi m-a întrebat dacă am poșeta la mine,am răspuns că da,e lângă mine pe scaun.
Bine,acuma fi atentă la mine :-Ca să-ți găsești băiatul trebuie înainte de toate să te calmezi; să începi să gândești logic : poate nu a fost Mark în autobuzul acela,poate erau mai multe grupuri de elevi ?Și dacă s-a întămplat să fi fost acolo trebuie să afli ce s-a întămplat cu copiii după ce au sosit forțele de ordine și ambulanțele .Deci,eu voi prelua lucrările tale împreună cu Rina,iar tu vei pleca cu un taxi ,nu cu mașina ta,până la liceu,de unde vei primi primele informații.M-ai auzit,e clar ?-Da,am răspuns eu,de data asta cu o voce înăbușită de spaimă.
Ai bani lichizi la tine ,pentru călătorii.?.Cine știe,poate va trebui să mai iei niște taxi-uri,spre Ber-Șeva,sau chiar aici în localitate.
Am deschis poșeta ,în portmoneu se găseau 125 de șekeli pe care i le-am arătat.
Nu-i destul...ia de la mine 1000 de șekeli,să nu intri în încurcătură .O să-ți ajungă deocamdată.Acuma hai să coborâm ca să te urc într-un taxi.Rina a comandat deja unul.Nu uita să ne suni în permanență,să ne ții la curent cu situația.Dacă ai nevoie de ajutor...suntem familia ta,să nu uiți asta.
L-am ascultat pe șeful.În curtea liceului se găseau deja o mulțime de părinți.
Sunt nouătăți ?am întrebat prima femeie care mi-a venit în cale ;era mama unei fetițe din clasa lui Mark.
Așteptăm...ce să-ți mai spun ?Au tras niște teroriști asupra autobuzului dinspre Sinai.Sunt răniți.Noroc că patrulau prin zonă niște mașini blindate cu grăniceri.Au scos rapid elevii din autobuz,la timp i-au scos,fiindcă mașina a ars pe urmă,a rămas din ea numai un schelet.N-ai văzut la televizor ?
Nu am văzut aproape nimic...Noi ce așteptăm aici ?
Așteptăm să aflăm la care spital au fost duși copiii.Sau poate i-au dispersat la mai multe spitale după gravitatea situației fiecăruia,cine știe ?
Am început să plâng cu sughițuri.M-am așezat pe o piatră ca să-mi plâng amarul și regretele că l-am ascultat pe băiat și nu am insistat mai mult ca să mă ia și pe mine în excursie.-,,Vladi,unde umbli tu prin lume atunci când copilul tău are nevoie de tine ?,,am șoptit pentru mine,dar dorind ca Vlad să mă poată auzi.
Nu știam ce să fac,cu ce să încep,cui să mă adresez.Simțeam că pe măsură ce inima mea bătea tot mai repede,creierul se golea zbătându-se într-un vid ,iar eu devenisem total neputincioasă.Stau pe piatră și tot aștept,ce anume aștept ,nu-mi pot explica.Nimeni nu apare pe ușa principală a clădirii liceului,nu directorul,nu secretara,nici măcar femeia de curățenie.Deci ce aștăptăm noi părinții ,pierzând poate niște clipe prețioase ?Mă ridic ca să ies pe poarta școlii în căutarea unui taxi. Picioarele mele s-au înmuiat ca o cârpă,iar mâinile îmi tremură.Șeful meu nu m-a sfătuit bine spunând să nu pornesc cu propria mea mașină.Acuma sunt dependentă de alții.Deși în starea în care sunt acuma,nu se știe dacă aș fi fost în stare să șofez.Mă tărâi în căutarea taxi-ului,în timp ce îmi dau seama că toate gândurile mi se concentrează asupra unei rugăciuni.Și fiindcă nu puteam să-mi amintesc ce urmează după ,,Șma Israel,,cum spunea uneori tata de sărbători,am început să mă rog în limba mea : ,,Ajută-mă Doamne,să-mi regăsesc copilul în viață,nu mă pedepsi atât de crunt,ia-mă pe mine în locul lui,dacă trebuie,,Atunci s-a întâmplat minunea ca să oprească în fața mea o mașină,care nu era taxi,dar șoferul a deschis portiera,învitându-mă cu un gest grăbit să urc.Nu știam cine este,dar am urcat ,iar mașina a țâșnit cu viteză.
Pierdem timpul așteptând într-o curte pustie.Veniți cu mine să facem un raid pe la spitale.Dacă nu -i vom găsi pe copii,atunci vom pleca la poliție,la primărie,la Ministerul Sănătății,oriunde va fi nevoie.Până la urmă o să-i găsim.
Credeți ?-am băiguit cu vocea strangulată de plâns.Aveți un copil în clasa aceasta,?Eu îl am pe băiatul meu,Mark ,dar dvs. ?
Pe fata mea , Anat Harari.Stătea în autocar lângă Mark .Nu l-am văzut pe soțul dvs.care întotdeauna participa la excursiile de sfârșit de an școlar.
Da,sigur,participa mereu.Numai că acuma este plecat în Africa cu o echipă de medici voluntari.Dacă era el acasă ,nu m-aș fi simțit atât de pierdută și disperată.
Haideți să fim optimiști,va fi bine.La care spital lucrează soțul ...când e acasă ? 
Păi , dintotdeauna lucrează la Ichilov.
Grozav !O să începem cu Ichilov.Îmi închipui că aveți destule cunoștințe pe acolo,cineva dintre toți o să ne ajute măcar cu o informație utilă.
Cum de nu m-am gândit din primul moment ; spaima mi-a luat mințile.Noroc că v-am întălnit cu dvs.
Cu mulți ani în urmă ,v-am spus că e posibil ca să ne mai întălnim cândva în împrejurări mai bune.Din păcate ,astăzi ne-am întălnit ,dar nu într-un moment prea fericit.
Nu ! Noi ne cunoaștem de undeva ? Sunt prea necăjită acuma ,ca să-mi aduc aminte,iertați-mă.Vreți să-mi amintiți ?
Da sigur,eu sunt Tom Harari,cu mulți ani în urmă v-am luat un așa zis interogatoriu despre o întâmplare ,,chiș-cuș,,
Oooo!Comandantul cel simpatic,acuma știu.Sper să avem încă ocazii să râdem împreună despre această întâmplare.Dar văd că ați cotit deja pe Weitzman,acuși o să intrăm în spital.Ajută-ne Doamne ,nouă și tuturor părinților !
În două clipe Tom a intrat cu mașina până în fața secției de urgență.Nu știu ce fel de legitimație avea el,că trecea liber pe lângă toate controalele,fără întrebări.În centrul sălii mari de primire a pacienților se afla o masă ovală pe care tronau computere mânuite de funcționari și medici..Tom s-a legitimat în fața unui doctor tânăr care și-a ridicat privirea de pe calculator pentru a-i răspunde la întrebări .M-am băgat și eu în față ca să aud răspunsurile medicului.Într-adevăr,au fost înștiințați să pregătească sălile de operație cu o oră în urmă.Au ajuns deja primii răniți,li se fac radiografii și analize,apoi vor intra în operație.Se mai așteaptă încă cinci răniți care vor fi aduși peste câteva minute cu al doilea helicopter .
Atât,sunt numai aceștia ?
Am fost informați că sunt mai mulți răniți,dar o parte sunt duși la Tel Hașomer, iar câțiva răniți ușor vor sta peste noapte la spitalul Soroca din Ber Șeva . În curând vom avea o situație mai clară,adică în computer o să apară lista cu toți cei răniți și repartizarea lor pe spitale.
Mulțumim doctore , vă rog deocamdată să ne spuneți dacă copiii noștri se găsesc aici,sau când veți afla,vrem să știm unde anume au fost repartizați.
Numele ...?
Mark Wasserglas...am sărit eu prima.Și Anat Harari,fiica acestui domn.
Un moment, a sosit deja restul listei.Deci,Mark Wasserglas este aici,sala de operații nr. 2.Este cumva fiul lui Vlad ?
Da,al lui Vlad și al meu.Eceva grav ?
Nu știu,coborâți și bucurați-vă că se află pe mâini bune.După operație chirurgul o să vă pună în temă cu situația.
Sunt prea fericită că este aici,chiar dacă e rănit.dar e în viață ! Doamne ajută-ne ! Ce-i cu Anat Harari,e tot aici ? ..am întrebat repede,ca să știe și tatăl ei.
Anat ,Anat Harari,...nu ,nu e la noi,a trecut printr-un șoc,are nevoie de sedative și odihnă.Au reținut-o până mâine la Soroca.
Am sărit să-l îmbrățișez pe Tom,de bucurie și de recunoștință.Ce mă făceam fără acest om ?- El m-a mângâiat pe obraz și mi-a făcut semn că ne despărțim.-
Coboară la etajul minus 2 și așteaptă până ce băiatul iese din operație.Chirurgul șef obișnuiește să anunțe familia cum a decurs operația și care e starea pacientului.  Să știi că m-a mișcat strigătul tău fericit că Mark...este rănit ; este un paradox care numai în țara asta se poate întălni,când o mamă se bucură că fiul ei este în operație,adică cum o fi ,dar trăiește.
Da,exact,așa este.Sunt convinsă că medicii îl vor salva.Mulțumesc,Doamne,că e în viață.Tu ce ai de gând să faci acum ?
Păi normal,plec la Ber-Șeva.Eu voi fi un calmant mai bun pentru fetița mea decât toate medicamentele.Mă simt ca și cum mi-a căzut o stâncă de pe umăr.
Și eu la fel. Îți dau o carte de vizită,ai să mă anunți telefonic care e situația fetei,iar eu peste vreo două ore voi fi mai deșteaptă.Rămânem în legătură și ...Tom,mii de mulțumiri.Acuma cobor,la revedere.
Am ajuns îndată în fața sălii de operații ,m-am așezat pe un fotoliu cu ochii pe ecranul pe care apărea mereu numele pacienților și situația în momentul respectiv.A apărut numele lui Mark,de câteva ori :situația ...în curs de operație. Am recunoscut încă câteva nume ale colegilor lui Mark.O singură dată m-am ridicat,la toaletă ,unde m-am spălat pe mâini și pe față cu multă apă rece,iar în drumul de întoarcere am găsit o sticlă de apă minerală într-un automat.Apoi m-am întors pe locul meu în aceeași poziție ,fără să mă mișc în următoarele două ore.Nu vreau să mă gândesc la lucruri rele,încerc să mă autoîncurajez,dar nu mi-aș dori ca în viața mea să mai trec prin asemenea ore grele. În sfârșit,am văzut un bărbat în halat alb apropiindu-se de mine cu mâna întinsă : - Doamna Maia,v-am recunoscut imediat.Eu am fost chirurgul șef care l-a operat pe fiul lui Vlad.Am venit să vă spun că operația a decurs bine,chiar acuma băiatul este dus în salonul de terapie intensivă,iar când se va trezi veți fi chemată să intrați .Puteți vorbi cu el.Apoi ,în cursul nopții va fi mutat la etajul 4 într-o rezervă.Veți putea petrece restul nopții lângă fiul dvs.
Vă mulțumesc din suflet,domnul doctor....
Pinhas Drori.Ne-am distrat la Bar Mitzva lui Mark.Nu m-aș fi gândit vreodată că va trebui cândva să-l operez.Dar,asta-i viața în țara noastră. El se va însănătoți.Noroc că Vlad nu era acasă tocmai acuma,altfel pleca și el în excursie.Or,tații însoțitori stau deobicei pe scaunele din spate .Acolo s-au tras cele mai multe gloanțe prin fereastra mare ,adăugându-se și cioburile de sticlă..Rezultatul, foarte mulți sunt gravi răniți,și doi părinți au decedat.Asta-i.
Să mă căutați ori de câte ori veți avea nevoie de mine.Mâine dimineața ne vom întălni la prima vizită.
Am așteptat încă o oră și jumătate,cu privirea pe ecran,crezând că voi afla ceva de acolo.Tot ce scria în dreptul numelui lui Mark era : se află în camera de reanimare ,nimic nou.Știam că trebuie să anunț părinții despre cele întâmplate,însă nu mă puteam aduna ca să duc o conversație mai lungă.Ai mei vor pune o mulțime de întrebări,la care nu am încă răspunsuri.Cel puțin să aștept până ce se va trezi băiatul,să schimb cu el câteva vorbe și după aceea îi voi anunța și pe ei.În schimb am sunat la mobilul directorului ; nu a răspuns imediat ,așa că am lăsat o înștiințare înregistrată,că sunt la Ichilov ,aștept ca Mark să se trezească după operație și voi reveni mâine cu vești mai amânunțite.Iată,am scăpat ...pe scurt.
Iar am aruncat o privire pe ecran, dar în acel moment am auzit o voce de femeie strigând dinspre coridor : -,,Mama lui Mark poate intra.Pacientul s-a trezit.,,
Am țâșnit ca o săgeată.Am intrat într-o încăpere lungă cu multe paturi despărțite printr-o perdea.În patul al treilea din dreapta l-am descoperit pe puișorul meu,,bandajat cu un tifon gros în câteva locuri,palid la față,sau mai mult galben ,dar totuși treaz,cu ochii îndreptați spre ușă, căutându-mă cu privirea..Primul lucru pe care l-am observat cu ușurare era că nu era bandajat la cap.Mi-a făcut semn cu vârful degetelor, eu m-am trântit pe singurul scaun liber de lână pat și am făcut unicul lucru care putea să-l ajute în acel moment :  fără să-l ating pe locurile vulnerabile , m-am aplecat peste pat și l-am sărutat pe părul transpirat și îmbibat în praf.
-Slavă ție Doamne,îți mulțumesc că mi-ai salvat copilul ,singurul ,dragul meu copil . !!!  Și am auzit un glăscior slab,care repeta întruna -,,Mami,mami,mami..
Scumpule,sunt aici lângă tine,voi fi tot timpul,nu te las nici o clipă !Până va veni timpul să plecăm amândoi acasă.
Mami,tu m-ai iertat ?Am vorbit urât cu tine înainte de plecare...Te iubesc la fel ca și pe tata.
Dar nu m-am supărat,și nu ai vorbit urât.Te iubesc și eu la fel de mult ca în toate timpurile,de când te-ai născut.Să nu mai vorbim acuma prostii.Mai târziu ai să-mi povestești cum s-a întâmplat nenorocirea asta .Mie mi-a spus doctorul Pinhas Drori că operația ta a decurs foarte bine și că te vei însănătoși în curând.
Ima ,mi-e tare sete.Aș bea niște apă dacă poți să-mi aduci.
Eu pot să fac orice,dar trebuie să întrebăm dacă ai voie să bei astăzi,după anestezie.În schimb am să-ți fac rost de niște tifon muiat în apă și tot timpul îți voi umezi buzele.
Bine ,întreabă. 
Am zărit o soră trecând printre rânduri și am fugit după ea s-o întreb.Aveam dreptate,nu-i era permis  mâncare sau băutură până mâine dimineața.
Dar tifon pot să vă dau,poftim,și un pahar din plastic.umeziți-i buzele.Peste vreo două ore o să vă mute în salon.Băiatul  e bine.Și vom avea nevoie de paturi libere pentru următorii copii care vor ieși din operație.
Mai sunt mulți,soră ?
Păi mai sunt.Am mai primit  ambulanțe cu șase răniți.
Am oftat și m-am întors la Mark.I-am muiat gura cu apa rece din sticluța mea.A clipit mulțumit,aproape zâmbea.Deoarece sora mi-a dat mai multe pătrățele de tifon ,am deschis-o pe prima și turnând încă apă,i-am șters fața de transpirație de mai multe ori.
E bine așa,foarte bine.Mami,ai să stai cu mine ?
Ce întrebare,doar ți-am mai spus,stau cât vei sta și tu.Îndată ne vor muta la etaj ,într-un salon.Va fi mai comod,iar mâine ai să te simți mai bine.
În timp ce vorbeam ,băiatul a adormit din nou.M-am speriat ,am fugit să vorbesc cu sora pe care deja o cunoșteam,dar femeia a râs de mine,nu știam oare ,zicea ea, că va mai dormi multe ore de la anestezie ?Să mă calmez, o să mai doarmă și mâine în timpul zilei. 
Abia atunci m-am liniștit.Mark se mai trezea din când în când,apoi ațipea din nou,iar eu îi vegheam somnul.Pe la ora 2 după miezul nopții ne-au urcat la etajul 4
Precum a promis dr.Drori,am primit o rezervă, și era mult mai plăcut.Băiatul avea un pat comod,baia alături,aer curat și răcoros,iar eu m-am întins pe un fotoliu confortabil,pe care ațipeam și eu ori de câte ori Mark își ,,consuma ,,anestezia.
Dimineața ne-a trezit sora din garda de noapte pentru prima consultație : temperatura,tensiunea arterială erau în ordine ; a adus o pungă nouă cu lichid de infuzie,conținând și  antibiotice ,pentru prevenirea unei infecții.Imediat după plecarea ei, am muiat un prosop în apă caldă de la baie,l-am stors bine,după care mi-am spălat copilul cât s-a putut în condițiile acelea,adică i-am frecat bine fața și capul încă murdare cu nisip,apoi mâinile ,evitând  părție bandajate de la umăr și până spre cot,pe urmă și picioarele până la genunchi.După aceea am repetat operațiunea cu alt prosop ,muiat în apă rece,ceea ce l-a înviorat și i-a făcut plăcere .Ceva mai târziu,aproape de ora 8 a venit însfârșit micul dejun cu ceai,iaurt,pâine și gem.Plus permisiunea de a bea apă.
Ei,puișor,începem să intrăm în normal.Cu puțină răbdare ,o să trecem împreună peste acest necaz ; sunt atât de fericită că am scăpat numai cu această încercare și Domnul mi te-a dăruit a doua oară.Ai să vezi că în fiecare zi te vei simți mai bine decât ieri.
Mă mai doare tare umărul și toată partea dreaptă a corpului.Dar cum zici tu ima ,o să treacă și într-o zi va fi mai bine.Mami,ai aflat ceva despre colegii mei,despre toți cei din autocar ?
Am ezitat o clipă,apoi i-am spus că nu am avut încă ocazia să mă întălnesc cu ceilalți.Doar Anat,colega care a stat lângă el în mașină a trecut printr-un șoc,însă nu e rănită.De unde știu ?De la tatăl ei,cu care am umblat împreună  înebuniți de grija lor, căutându-i peste tot.. După ce s-au lămurit lucrurile despre ei doi,tatăl fetei,domnul Tom Harari,a plecat la Ber Șeva la spital.Cred că astăzi Anat va fi trimisă acasă.
Îmi pare bine,poate astăzi vom afla și despre ceilalți.Când crezi că o să ajung eu acasă ?
Îndată va veni vizita de dimineață a medicilor.Vom pune întrebarea asta chirurgului care te-a operat .
Au venit într-adevăr vreo zece medici și asistenți,majoritatea tineri , mai ieri studenți la facultatea de medicină. Primul ,în fruntea coloanei era doctorul Drori,urmat de încă doi chirurgi pe care i-am observat ieri la etajul minus 2.Am fost rugată să aștept pe coridor până la ieșirea grupului, însă după vizită ,voi putea discuta cu oricare dintre ei ,dacă am probleme.Desigur,nu m-am îndepărtat de ușă.După 10 minute grupul a ieșit,iar ,,șeful,,mi-a făcut un semn să-l urmez.Noi doi am rămas câțiva pași în urmă,în timp ce toți ceilalți se îndreptau către alte saloane .
Acum pot să vă spun ,,bună dimineața,,doamna Maia.Cum s-a comportat pacientul în timpul nopții?
A dormit aproape tot timpul. Din când în când s-a plâns de dureri la umăr și în toată partea dreapta a corpului.
Desigur,este normal să aibă dureri,din moment ce două coaste sunt fracturate.Iar partea aceasta a corpului nu poate fi imobilizată cu ghips.L-am controlat acuma,rana de la umăr este curată, i s-au schimbat bandajele,se va vindeca repede.A avut noroc puștiul că glontele l-a julit,dar nu a pătruns mai adânc,până la vreun organ vital.L-am scos foarte ușor. Cred că peste o săptămână,cel mult 10 zile,îl trimit acasă.Dacă nu apare febră,sau alt soi de complicație.Dar,acasă va trebui să-l supravegheați să stea cuminte,să nu facă eforturi, pentru că vindecarea coastelor durează mai mult.Și desigur că va mai suferi de dureri mult timp.Mare păcat că Vlad nu este acasă tocmai acum.Aveți ceva știri,știți când îi vine schimbul acolo ? 
Nu,nu știu nimic și sunt foarte îngrijorată.Însă în privința băiatului ,îl voi îngriji eu,aproape la fel de bine ca și Vlad.Desigur,cu aceeași dragoste...dar nu și cu aceeași pricepere.
Bine ,asta-i situația,nu putem s-o schimbăm.Acuma trebuie să intru în salonul nr.8,și acolo este un tânăr rănit ieri,în același autobuz.Dar să nu uit,chiar ieri s-a întors doctorul Herer din Africa.M-a întrebat unde ar putea să vă găsească.Discuția asta a avut loc în cursul dimineții,înainte de a afla noi despre atentat.Apoi cu tot ce s-a petrecut aici,am uitat complet de dvs.Acuma îmi dau seama că voi putea să-l trimit direct la voi ,când va veni să mă schimbe în jurul orei 14.I-au anulat concediul de drept după întoarcerea din misiune din cauza aglomerației de operații  ,așa că astăzi va veni precis la spital.
Vă mulțumesc pentru toate, și pentru că îmi faceți legătura cu doctorul Herer.Sper că voi afla de la el ceva despre  Vlad.
Păi și eu am fost pe acolo cu echipa de volutari.M-am întors viu,dar îngrozit.Însă ce-i de făcut dacă e nevoie să întindem o mână de ajutor unor oameni de care a uitat omenirea ,chiar și Dumnezeu.! O.K.,ne vedem mâine.Și nu vă faceți griji,totul se va termina cu bine.Mark este un copil sănătos ,cu voință de a se însănătoși. M-a întrebat ce părere am eu,dacă se va putea înrola în armată la data stabilită,în decembrie.Ei,până atunci să fim sănătoși!
M-am întors emoționată în salon ,ca să-i povestesc băiatului că astăzi vom primi vești de la tata.L-am găsit dormind.Mi-am zis să profit de timpul acesta ca să vorbesc cu părinții.Erau săracii înebuniți ; au văzut știrile la t.v.și bănuiau că Mark se întorcea acasă în autocarul cu pricina,În agitația generală de după atentat mama a recunoscut  pe câțiva dintre colegii lui Mark ,dar pe el nu l-au văzut,ceea ce i-a speriat și mai tare..Eu nu răspundeam la nici un telefon,deoarece nu mai fusesem acasă de o zi și o noapte,iar  mobilul meu era descărcat.Abia acum o oră  mi-am dat seama că de mult nu m-a căutat nimeni și am înțeles că telefonul nu funcționa.Când însfârșit am telefonat la părinți ,mama deja era în drum spre spital ,iar tata a rămas acasă pentru cazul că va fi un semn de viață de la mine.L-am rugat să vină și el ,dar în drum să intre mai întâi în casa mea și să-mi aducă ceva de îmbrăcat,niște schimburi,bluze, indiferent ce o să-i cadă în mână ; ca să mă pot spăla și schimba în haine curate . Pentru mine ,tata era doar tata și nu mi-era jenă să-i cer să caute printre lucrurile mele.Spre bucuria mea,el a sosit foarte repede,cu o sacoșă plină cu lucruri necesare.Mama însă nu ajunsese încă,deși plecase din casă cu mult timp înaintea lui.Mi-am zis că ea neștiind în care clădire și etaj ne aflăm,rătăcește prin spital căutându-ne.
Lasă,o întiințez eu imediat că sunteți la Ichilov și îi indic exact unde să vină.Adevărul este că suntem necăjiți acuma pentru doi bolnavi.S-a înrăutățit  boala de inimă a lui Mali.Ieri în cursul dimineții am internat-o la secția de cardiologie,iar mama stă cu dânsa.Apoi a venit ,,bomba,,cu atentatul și ne-am speriat de moarte pentru Mark.De aceea am rămas eu acasă,să te aștept pe tine,sau măcar un telefon.
Doamne,zic eu,un necaz nu vine niciodată singur .Ce-i cu Mali,ceva grav ?
Nu știu,se va hotărî azi-mâine dacă e nevoie sau nu de o intervenție.În orice caz sunt de părere că ea nu mai trebuie să stea singură ; este loc destul în casa noastră părăsită de copii.
Mark ne asculta cu atenție.La un moment dat mi s-a adresat :
Ima,eu mă simt mai bine,pot rămâne cu bunicul un timp,iar tu trage o fugă să vezi ce-i cu tanti Mali. Noi o iubim,e o ființă atât de bună și blândă.Du-te mami,doar eu nu rămân singur.
Dacă zici tu că te simți mai bine,eu trag o fugă,și voi fi înapoi până ce va veni  doctorul Herer.
Era o distanță de câteva minute ,de la o clădire până la cea alăturată. Cred că erau și niște coridoare care legau clădirile ,,Arisohn,,de ..Ofer,,prin interior,dar nu am vrut să mai pierd timp cu explorarea culoarelor.
Le-am găsit într-un salon cu două paturi,despărțite printr-o perdea.Mali primise patul de lângă fereastră,acolo vedea lumea și avea mai mult aer.S-au speriat amânouă când m-au văzut intrând.Le-am calmat cu primul cuvând în stare să le liniștească :,,E bine , Mark e bine! Apoi am tras încă un scaun pentru mine ,m-am așezat lângă pacientă și cu o voce voit liniștită ,deși nu eram de loc liniștită văzându-i paloarea și slăbiciunea,am întrebat-o : - Spune-mi mamale,cum te simți ? Ce spun doctorii ?
O să fie totul în ordine. Dacă tu ești aici,o să mă fac bine.
M-am aplecat și am sărutat-o pe obrajii sfrijiți de ființă bolnavă și nefericită ,dar bună ca pâinea caldă.Apoi le-am povestit în câteva cuvinte aventurile lui Mark în drumul de întoarcere spre casă și  tot ce am simțit eu până ce l-am găsit ; pe urmă  cât a ținut operația și reanimarea așteptând fericită că el este în viață, chiar dacă rănit.
La ora 13 am plecat spre pavilionul unde era băiatul meu,după aceea tata a mers să stea cu Mali,în timp ce mama a venit la noi.Așa am tot dus-o ,schimbând locurile,între Mark și tanti Mali timp de o săptămână.În tot acest timp nu am trecut o dată pe acasă.Pe urmă a fost eliberată Mali ,iar părinții au luat-o acasă la noi.I-am rugat s-o instaleze în camera mea.După alte două zile,ne-a dat drumul și nouă,adică lui Mark.Cu condiția să vină de două ori pe săptămână la fizioterapie.
M-am întălnit și cu doctorul Herer.Un domn simpatic,dar știrile aduse de el nu erau noi.Doar atâta am aflat că în curând Vlad va fi mutat înapoi la baza centrală din Nairobe,unde se vor întălni schimburile : echipele noi vin să schimbe pe cei care și-au încheiat îndatoririle..Cel mult în două luni Vlad va fi acasă.
Sigur că aveam emoții de pe acum pentru momentul revederii.Niciodată nu mi-aș fi închipuit că vom sta atâta timp departe unul de celălalt.Sunt convinsă că nici Vlad nu a premeditat această situație incredibilă.Deocamdată însă trebuia să mai lupt pentru însănătoșirea băiatului.Am mers la servici ca să mă reântălnesc cu șeful și colegii,toți foarte interesați de starea lui Mark.Munca mea a fost împărțită între ceilalți funcționari,relațiile cu străinătatea a fost preluată de director,dar îmi închipuiam ce eforturi au depus pentru a mai adăuga lucrările mele la sarcinile lor.Nimeni nu mi-a reproșat însă nimic,fiecare știa că se putea să ajungă și el într-o situație dificilă ,deci trebuia să ne ajutăm unii pe alții . Și eu aș fi făcut pentru ceilalți același efort.Acuma am cerut șefului și colegilor încă puțină răbdare : pentru o scurtă perioadă trebuia să lucrez numai o jumătate de normă până ce terminăm cu fizioterapia,iar băiatul va reâncepe să frecventeze cursurile la liceu.Totuși,puteam astfel să preiau din nou problemele cele mai grele ,ușurându-le lor munca.Evident că toți au fost de acord să mă ajute în continuare ; erau sincer fericiți pentru mine că m-am liniștit în ceea ce privește însănătoșirea băiatului meu.Numai cine nu trăiește pe meleagurile noastre nu înțelege viața aceasta tensionată ,plină de primejdii zilnice .
Așa dar,plecam diminețile cu Mark la spital,îl lăsam în mîinile sigure ale fizioterapistului și continuam la slujbă.După patru ore trăgeam o fugă să-l iau acasă,încălzeam prânzul și mâncam împreună.Când Mark intra în dormitorul său ca să se odihnească,să învețe sau să citească,nu conta decât că era în stare de repaus ,eu îl lăsam în liniștea lui și mă întorceam la servici să mai lucrez.Uneori mă întorceam pe la 7 seara.Apoi situația s-a mai ușurat pentru amândoi ,când pacientul meu a primit toate instrucțiunile să facă singur acasă exercițiile de fizioterapie,ceea ce însemna că nu mai trebuia plecat la spital ; totodată durerile au devenit suportabile,iar într-o zi Mark m-a anunțat,așa pe nepregătite,că de duminică dimineața va reâncepe să frecventeze cursurile.
Nu uita că cel mult peste o lună vor începe examenele. Trebuie să fiu în clasă când se vor face ultimile recapitulări ; vreau să văd ,,punctul pe i,,pus de către profesori,deoarece în ultimele două luni eu am învățat singur materia,fără nici o îndrumare.
Eu mi-am zis ,,slavă Domnului,,că am ajuns și ziua aceasta.Îmi rămânea mai mult timp pentru toate,dar în special să intru mai des pe la ai mei,ca să stau și cu tanti Mali.Ea și-a mai revenit,se simțea bine trăind în mijlocul familiei, mai ales nopțile era mai liniștită .Nu mai trăia cu spaima singurătății.Mama mi-a explicat că în boala ei de inimă trebuie ajutată să scape de stările de anxietate și deprimare.Sunt zile bune când aceste stări dispar,iar altele ,când apar fără nici o cauză anume,pe neașteptate.Părinții mei se străduiesc,la fel și eu,în limita timpului liber de care dispun. Noi copiii ,oriunde ne-am afla,veneam acasă în zilele de șabat,pentru cât mai multe ore.Atunci mă reântălneam cu Ady,devenită o domnișoară frumoasă .Mi se pare mie,dar băieții stau la rând ca s-o cucerească,chiar pentru o căsătorie.Dar Ady are niște planuri fanteziste,cel puțin după părerea mea : se pregătește să studieze ... aeronautică.Nici mai mult,nici mai puțin, i-a venit să construiască nave cosmice,sateliți,rampe de lansare,ce să spun eu ?Poate este doar un vis ,poate cine știe,va reuși.Eu atâta vreau,să fie mulțumită de  viața ei.Deseori vine și David.A rămas același frățior drag și devotat.Era puțin supărat că nu l-am înștiințat despre atentatul prin care a trecut Mark,putea să fie cu mine ca să nu lupt singură cu morile de vânt.
Dudenka,crede-mă că eram atât de speriată și zăpăcită ,încât nu mi-a venit ideea să chem măcar părinții.Numai că morile nu erau chiar de vânt,erau concrete,mi-au sărit în ajutor medicii și tot personalul,dar mai ales am avut noroc,Mark a trecut cu bine prin încercarea asta.
După masă vreau să aud de la Mark personal cum s-a întămplat atentatul,de la început până la sfârșit.
Nu trebuie să rămâi curios până după masa de prânz,interveni băiatul.Îți spun acuma până ce tanti Mali încă nu a intrat în sufragerie.De ce să-i creez emoții ?
Totul a durat nu mai mult de 5 minute.Autocarul nostru ne-a luat de la hotel înainte de ora 3,ne-am ocupat locurile în aceeași formație ca la venire și am pornit spre Tel-Aviv fiecare pe locul lui.Careva spunea că am pornit prea devreme și nu am apucat să ne facem siesta la hotel.De aceea stăm așa de liniștiți ca niște copii cuminți.Șoferul a crezut că e un reproș la adresa lui,a răspuns că l-au solicitat să pornească mai devreme ,ca să nu ne prindă întunericul în zona de graniță cu Sinaiul.Totuși teroriștii nu se jenau să acționeze nici pe lumină,căci abia trecusem de 3 și jumătate,când am auzit prima lovitură ca de piatră pe carcasa mașinii.După a doua eu am înțeles că nu a fost nici o piatră ,ci un glonte,urmat de încă unul.Au înțeles și profesorii care stăteau pe scaunul din față,dar și șoferul care a incasat primul glonte.Cineva a strigat : toată lumea la pământ,jos!
Dar eu eram deja jos,numai că aveam de luptat cu o colegă,Anat,care de speriată ce era nu a înțeles ce se întâmplă.Continua să stea pe scaunul de lângă fereastră și urla.Am tras-o de picioare ca să se răstarne de pe scaun,dar ea ,nimic,se lupta cu mine.Atunci m-am ridicat pentru o clipă ,i-am înconjurat umerii cu mâna dreapta și am trântit-o jos,sub corpul meu ,ca să nu-mi scape.Ei bine,acesta a fost momentul când am încasat un glonte în claviculă,și cred eu încă unul pe coaste.Sau poate că al doilea l-am primit ceva mai târziu,când o țintuiam pe Anat pe podea,iar dreapta mea era mai expusă spre geamul fărâmițat.
Pe urmă s-a terminat,am auzit doar un profesor strigând ,,coborâți repede din autobuz.Am înțeles.Am coborât ,de data asta Anat mă susținea pe mine ca să ajung până la ușa de mijloc și ne-am rostogolit amândoi în nisip.Atunci am zărit mașinile grănicerilor apropiindu-se cu viteză și cred că am adormit.M-au trezit doi infirmieri care m-au ridicat să mă înghesuie într-un elicopter.Am reușit să deschid ochii când pasărea s-a ridicat.Atunci am zărit autobuzul în flăcări,și mare agitație jos .Câțiva colegi erau lângă mine,dar dormeau.M-am pierdut și eu într-un somn adânc,și m-am trezit când  mama mă căuta disperată printre paturile de spital. Nu știam în care spital mă aflam,nici ce anume mi-au făcut,dar eram deodată tare bucuros s-o văd pe mama.Chiar dacă arăta comică cum plângea căutându-mă printre paturi....Gata,povestea s-a terminat !Unchiule Dudu,nu crezi că merităm ceva mâncare ?
Atunci ,la masă ,a strigat maică-mea.S-o aducă cineva pe pe tanti Mali.
M-am repezit spre dormitorul meu,adică al ei,iar Dudu a venit după mine.
Ea se îmbrăcase deja ,în așteptare să fie chemată la masă.Am luat-o de braț și i-am cântat la ureche ,,masa este pusă,gata s-o-nghițim,,!Așa mă chema și ea cu ani în urmă.David întrebă din ușă : - De mine e nevoie ?
Nu,nu e nevoie,dar dacă tot ai venit până aici,îți permit să mă iei și tu de mâna cealaltă.Să intru și eu ca mireasa în sufragerie.Dar tu,banditule,de ce n-ai intrat la mine mai devreme,ca să mai discutăm puțin ?
O,iartă-mă tanti,am fost ocupat cu Mark,îți dai seama că mi-a acaparat toată atenția...prin ce a trecut băiatul...iar maimuțica asta de Maia nici nu m-a anunțat.
Rău a făcut.Puteai s-o ajuți dacă tot ești frățiorul ei cel drag.Dar acuma,bine că am ajuns să glumim .Și voi lăsați-mi mâinile în pace,pot să mă așez și singură pe locul meu.
Am aruncat o privire unde s-a așezat toată lumea .Mark a fost acaparat de Ady,deci nu conta unde voi sta eu.Mai aveam timp să intru în bucătărie,să-mi ofer serviciile mamei.Tocmai eram în ușă,când a sunat telefonul meu mobil.Era undeva în poșetă,l-am găsit însfârșit printre tot felul de hărtii aruncate aiurea ,dar am reușit să deschid la timp înainte de a fi închis la capătul celălalt.Deodată ,prin sunetul propriei mele inimi care bătea ca un ceasornic,am distins o voce slabă,venită de foarte departe,dar fără nici o îndoială era vocea lui Vlad.Am strigat ca o descreierată ca să mă fac auzită : - Vladi,unde ești,vorbește mai tare ,vreau să-ți aud vocea...
Draga mea,mi-a fost frică că nu-mi vei răspunde.Eu sunt încă la Nairobe,de aici se poate vorbi.Am vrut să te anunț că a sosit deja echipa de schimb,iar peste 2-3 zile ne va lua un avion spre Tel-Aviv.Sper că vom mai vorbi până atunci,ca să-ți spun când pornim.M-ai auzit ?Vorbesc de la un telefon prăpădit luat cu împrumut de la cineva pentru câteva clipe.
Vladi,dacă mă mai auzi ,trebuie să ne anunți ora sosirii,deoarece noi ne-am mutat în altă locuință și va trebui neapărat să te așteptăm la aeroport.
O.K. am auzit ,sărutări...
Pe curând ,am strigat în gol.Nu cred că Vlad mai prinse ultimile cuvinte.
Am pus telefonul pe masa din bucătărie cu mâna tremurândă.După câteva minute m-am întors la familie și am spus cu o voce leșinată : Săptămâna viitoare se întoarce Vlad. Primul care a înțeles vorbele mele a fost Mark .Am simțit cum m-a prins în brațe și legânându-mă ca pe un copil ,mi-a șoptit de câteva ori : ,,Vine tata,vine tata,vine tata !O să fim toți trei împreună, acuma o să-ți vină și ție inima la loc.-,,Și ție ! I-am strigat tare,ca să audă toți cei prezenți.Adă-mi niște apă rece și vreau să stau pe un scaun.Până la sfârșitul mesei de prânz,sau mai bine zis până ce am plecat acasă ,am tot repetat la nesfărșit cele câteva cuvinte auzite prin  telefonul răblăgit african.Dar rostite de Vladi al meu.
....................................................................................................................................